Revista CARIERE – Dezbatere. Se poate vorbi despre o cultură antreprenorială la români?

Sunt întrebări care generează răspunsuri multiple și diverse, tocmai de aceea vă invităm să urmăriți cea de-a doua parte a dezbaterii noastre în serial cu tema “Rolul educației de business în succesul antreprenorial“.

ILINCA PĂUN (foto), CEO THE ENTREPRENEURSHIP ACADEMY

Cultura antreprenorială la români nu există acum. A fost subliniată de două trenduri, unul negativ (efect al comunismului și al primei decade de antreprenoriat în România post-revoluție) și altul pozitiv, corporațiile. Dar statutul de „întreprinzător” în comerț sau producție este prezent în cultura urbană românească de la începutul secolului. „Micul Paris” era un oraș în dezvoltare culturală și economică, în care elita era formată din mari oameni de afaceri (Nicolae Malaxa, Ștefan Gugoașa, Dumitru Andronic și mulți alții).
Spiritul de antreprenor nu a murit în post-comunism, dar s-au modificat valorile și automat modus operandum. Prima serie de antreprenori moderni post-revoluție a păstrat ideea de progres, împrumut, investiție, profit, toate acestea fiind practic cuvinte-cheie în limbajul unui antreprenor. Dar au apărut ca fiind necesare instrumente imorale, ce au aruncat cu noroi asupra statutului de afacerist (chiar și acest cuvânt are conotație negativă azi). Trebuia să dai o „șpagă”, te zbăteai să dai un „tun”, ce dacă alții „pierdeau”, nu conta dacă produsul era prost, atâta timp cât se vindea clienților „înfometați”. Ideea de afacere era văzută ca un beneficiu individual strict, fără să conteze efectul social, economic sau pe termen lung.

În trendul pozitiv, dar tot cu efect anti-antreprenoriat, în ultimii 20 de ani am trăit visul „vin americanii să ne salveze” și cam așa a și fost. Companii americane sau europene interesate de intelectul, limbile străine și lipsa de încredere și de pretenții financiare înalte au creat contextul ideal pentru români. Ce au câștigat românii din corporații? Bani și educație. Pentru care trebuie să le fim recunoscători.
Cultura antreprenorială la români va crește exponențial în următoarea perioadă numărul de afaceri bune care se vor dezvolta. „The outliers” sunt start-ups în IT românești. Termenul de „outliers” e promovat de Malcolm Galdwell în cartea sa cu același titlu din 2008, ca termen ce definește succesul celor care sunt la momentul potrivit la locul potrivit cu atitudinea și avantajele potrivite. IT-ul românesc e o formă românească de „outliers” și stabilizează noul model de prosperitate al societății de azi, antreprenoriatul.
Noul val de antreprenori e cea mai minunată combinație pe care România a avut-o vreodată. Cei care încep afaceri acum sunt educați, plimbați prin lume (fizic sau virtual), au valori sănătoase și caută un sens în ceea ce fac. Nu sunt pe modul „supraviețuire”, ci pe „construcție”.

SUNT NECESARE PROGRAME DE DEZVOLTARE ANTREPRENORIALE

Educația de business se face aproape în exclusivitate în companiile internaționale, de unde și atracția fenomenală pentru a te angaja acolo, măcar pentru câțiva ani. Eu sunt arhitectă și în facultate am învățat să desenez, să proiectez o casă, ce se întâmplă cu structura la cutremur, ce materiale să folosesc pentru acoperiș și multe alte elemente de construcție, dar nu am avut nici un fel de discuție, workshop sau măcar conversație pe tema deschiderii unui atelier de arhitectură, a unei firme care să aibă ca obiect de activitate arhitectura sau designul. Cum să formez o echipă, cum să stabilesc prețul serviciului meu, cum să optimizez procesele de proiectare.

Școala universitară românească te învață cel mult o meserie, dar nu ce să faci cu acea meserie. Singura opțiune prezentă este angajarea, o opțiune bună, dar care aduce un grad ridicat de dependență. Totodată aduce, în anumite condiții, stabilitate, pentru că șocurile unei administrații politice haotice sunt absorbite (operațional și financiar) de corporație, care își menajează angajații.
Educația antreprenorială trebuie „desfăcută” în mai multe elemente atunci când o definim. Un pilon important este cel de leadership, prin care înveți cum să definești și să împărtășești autentic o misiune și o viziune a ceea ce vrei să faci. Apoi de a înțelege și comunica valorile prin care te conduci pe tine și pe ceilalți. Leadershipul bazat pe valori este un mod sustenabil de a dezvolta o afacere care lasă libertate oamenilor de a acționa într-un teritoriu stabil și cunoscut, putând să își canalizeze toate energia în acțiuni creative și eficiente.
Alt pilon e cel de producție și comercializare a produselor/serviciilor. Indiferent ce vinzi ca firmă, trebuie să înțelegi clientul și să îl surprinzi pentru a genera loialitate. Dar până la loialitate, ai nevoie de un proces de creație, testare și feedback, ca o buclă pe care o rulezi de multe ori, pentru a ajunge la produsul final. Permanent trebuie să fii pregătit pentru modificări succesive, în funcție de evoluția clientelei tale, dar și a lumii.
Al treilea pilon de educație antreprenorială este cel ce ne învață cum să avem performanță în echipă. Este un concept care intuitiv este evident, dar în momentul implementării scârție. Cu toții știm că suntem mai buni dacă lucrăm în echipă în mod autentic și ne ajutăm unii pe ceilalți să fim mai buni, dar barierele în calea performanței, mai ales în cultura românească, vin din zona fricii și a culturii relaționale (să nu supărăm pe nimeni). Conceptul de feedback e foarte la modă, dar prost implementat, iar românii au cele mai mari carențe provenite din cultura colectivistă. Ne comportăm relațional, nu performant. Avem nevoie de multă validare, din cauza stării generale de neîncredere, provenită din modelul de educație din școlile tradiționale.
Al patrulea pilon e zona de platformă operațională de suport, unde înveți cum se dezvoltă și cum se utilizează resurse matriciale: IT, HR, Legal, Admin, Project Management etc.

Cât despre motivația principală pentru succesul antreprenorial, cred că dacă definim succesul ca având legătură cu a crea un business profitabil, de impact pozitiv, pe termen lung, atunci cred că motivația principală sănătoasă trebuie să vină din zona „vreau să las ceva valoros în urma mea, să am un impact de care să fiu mândru atunci când nu voi mai fi”. Mulți se raportează la familie și copii, alții la societate în general. Mai sunt antreprenori care sunt motivați de lucrul bine făcut și care pornesc deseori o afacere dintr-o nevoie proprie. Referitor la competențele specifice, cred că informația se dobândește, iar capacitatea de înțelegere este cumva educată în școală prin matematică. Ca abilități, cea de a gândi sistemic pare cea mai necesară succesului. Și se poate educa, adică învața. Abilități de învățare, comunicare, apreciere a riscurilor – și ele se pot învăța.
Sunt câteva comportamente care pot fi înnăscute – a fi curios îmi pare esențial pentru a avea succes. Și din experiența mea, de cele mai multe ori, e nativ. Modul cum te comporți în fața fricii este însă educabil ca adult, deși nu e ușor să modifici cărările fricii săpate adânc din educația timpurie de acasă sau de la școală. Majoritatea competențelor se învață cu perseverență și răbdare. O trăsătură ce ajută mult este reziliența, adică rezistența la șoc. Nassim Taleb a dezvoltat un concept numit Antifragilitate și ne propune într-un mod foarte argumentat să creăm în companii sisteme care să reziste la șocul iminent (e doar o chestiune de „când”, nu de „dacă”) al crizelor ce se succed în mod natural, ciclic.
Ca modele de învățare și dezvoltare, sunt adepta ideii de „learning by doing” și „learning organization”, adică a conceptului cumulat de învățare în timp real și împreună cu echipa. Învățarea din practică, și nu prin teorie, are șansa să se „lipească” de noi mult mai bine și mai repede, pentru că vine cu o amprentă emoțională. Iar emoția este ca un lipici prin care se prinde zdravăn o „competență” de sistemul nostru cognitiv. Iar învățarea în grup asigură schimb de informație și susținere socială în timpul procesului, foarte necesară progresului accelerat al echipei.

Un alt element foarte util în învățare (indiferent dacă e vorba despre un tânăr sau un adult) este prezența unui coach. Mă refer aici la experiențe de învățare intense sau foarte diferite de cum învățai până acum. Un coach este un adult care te însoțește ca observator și dozează cumva procesul de integrare. Pune întrebările necesare că tu să fii ok cu ce ți s-a întâmplat și să generezi idei și acțiuni în direcția bună. Corporațiile cu management modern au deja structura de coaching internă sau outsourced. Să nu mai vorbim de cât de mulți manageri au urmat deja în România cursuri de coaching pentru a putea ghida echipa. Mă bucură acest lucru, dar am îngrijorările mele față de acest rol făcut fără o anterioară experiență de lucru cu oamenii și fără o maturitate proprie stabilizată. Sunt necesare o experiență și o maturitate a vârstei.
În ceea ce privește factorii de succes antreprenorial, aceștia sunt mulți și complecși. Inteligența cognitivă este un atu foarte mare, aduce structură și rapiditate în conexiuni, dar nu este un element suficient pentru antreprenori de succes. Ce îi încurcă pe cei inteligenți destul de des sunt aroganța și individualismul. Dacă reușesc însă să integreze relațiile umane în mod productiv, vor avea multe rezultate bune, indiferent de mediul extern.
Printre factorii ușor de anticipat pentru un business de succes se numără o piață în creștere, un produs de calitate, un marketing „cu lipici” și un brand puternic, ca aperitiv. La care se adaugă, ca fel principal, optimizarea proceselor și strategia de scalare. La desert ar fi inovația și analytics. Iar ca față de masă, să nu uităm de construcția unei culturi organizaționale bazată pe învățare și autonomie.
(Va urma)

Articol preluat din numărul 246/aprilie 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici