Primul TIR, prima ciocnire cu birocraţia, prima tranzacţie – poveştile românilor de succes
Felix Pătrăşcanu, curierul care a fondat cea mai mare firma de curierat
Felix Pătrăşcanu, CEO şi fondator al cele mai mari firme de curierat din România, a urmat Facultatea de Drept din Bucureşti întrucât îşi dorea să ajungă avocat, însă a renunţat la acest vis pe parcurs. De fapt, în studenţie s-a angajat prima dată în curierat, cu gândul de a rămâne o perioada scurtă. A fost curier pentru câteva luni şi a evoluat în firma respectivă până la poziţia de director executiv.
În 1997 a plecat de la firma, urmând să lucreze în altă companie. Între timp, însă, în peisaj au apărut prietenii săi din copilărie, Adrian şi Neculai Mihai. Aşa a început povestea Fan Curier. Felix Pătrăşcanu îşi aminteşte, că şi cum a fost ieri, că în ianuarie 1998 a tăiat prima factură primului client. 18 ani mai târziu, Fan Courier estimează o cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro.
"Niciodată nu m-am gândit că am să ajung antreprenor, ba mai mult din clasa a 5-a mă gândeam să ajung un judecător vestit, un magistrat, un avocat. Oricum, cu ştiinţele juridice cochetăm foarte tare. Mi s-a părut mie că a împărţi dreptate într-o ţară este ceva extraordinar. M-am pregătit pentru asta tot liceul, tot timpul, până am deschis compania. Eram student când m-am angajat prima oară în curierat, cu gândul de a stă o perioada scurtă, o luna – două, până îmi dădeam licenţă şi pe urmă să îmi caut jobul mult visat. Am început Facultatea de Drept din Bucureşti în 1990 şi la sfârşitul anului 1994, înainte să dau licenţă, m-am angajat pentru câteva luni pentru că eram căsătorit şi aveam nevoie de bani. Aşa am ajuns în curierat, prin 1994"
Citeşte mai multe pe WALL-STREET.RO.