Pe ce butoane apeși ca să obții cele mai bune rezultate
A demarat numai proiecte de succes
Înainte de elefant.ro, proiect online la care este cofondator, Dan Vidrașcu a coordonat activitatea Editurii Litera (înființată de tatăl său în 1989), care a ajuns să se numere printre primele edituri din piață, ca venituri totale. În 2010, Vidrașcu a fondat elefant.ro, care a devenit repede cea mai mare librărie online din România. De la finalul lui 2013 el ocupă funcția de CEO al elefant.ro, site pe care a reușit să îl transforme din cea mai mare librărie online într-un mall dedicat familiei, unde românii pot cumpăra din ce în ce mai multe produse necesare zi de zi, dintr-un singur loc. În acest moment, site-ul oferă peste 130.000 de produse, de la cărți, eBook-uri, filme, muzică și jucării până la articole vestimentare, încălțăminte, accesorii, cosmetice, produse de îngrijire și parfumuri.
Tatăl l-a introdus în lumea businessului
„Mi-a fost de mare ajutor să am un senior în business alături atunci când abia îmi formam imaginea despre ce înseamnă o companie, care sunt responsabilitățile, care este modelul de business în industria de carte, şi aşa mai departe”, adaugă Vidrașcu. Despre cât de greu este să conducă acest business, CEO-ul spune că în eCommerce, fiecare zi este o provocare, pentru că trebuie în permanență să găsești noi modalități de a aduce cumpărători la tine în magazin. „Diversificarea prin care trece acum compania este cu atât mai complexă, cu cât fiecare nișă pe care o atacăm are un model de business diferit și trebuie să ne adaptăm la fiecare industrie. Totuși, sunt foarte fericit pentru fiecare zi petrecută în elefant.ro, pentru că echipa cu care lucrez este una de top, foarte dedicată și foarte profesionistă”.
A făcut față cu brio crizei economice
Nici măcar criza nu i-a oprit din drum. Elefant.ro a reușit nu numai să supraviețuiască crizei economice, dar și să fie un business de top. Cum a reușit Dan Vidrașcu să obțină rezultate fantastice într-un context economic nefavorabil? „Am identificat întâi oportunitatea de a face un business sănătos pe piața de carte, a cărei principală problemă era distribuția, atât în 2010, dar și în prezent. Astfel am ajuns ca în numai trei ani să avem aproximativ 10% din piața de carte națională”.
Apoi a simțit că doar prin diversificare vor reuși să ducă afacerea la următorul nivel. Astfel, din 2012 au intrat pe zona de jucării, în 2013 pe îmbrăcăminte, și în acest an pe cosmetice și parfumuri. În 2013 față de 2012, spre exemplu, veniturile au crescut de la 3,5 milioane de euro la 6,5 milioane euro, într-o piață de eCommerce în care creșterea anuală medie este de aproximativ 30%.
Dan Vidrașcu este convins că l-au ajutat să reziste intuiția și folosirea la maximum a oportunităților în piața de eRetail. În acest moment, elefant.ro are 130 de angajați, iar Dan Vidrașcu estimează că până la finele anului compania va avea 150-160.
Antreprenoriatul nu este pentru oricine
Românii sunt tot mai deschiși către cumpărăturile online, mai ales când avantajele sunt net superioare achizițiilor offline. „Noi dorim să oferim clienților o gamă cât mai variată de produse necesare unei familii, la prețurile cele mai accesibile, atât online, cât și prin comparație cu magazinele offline”, adaugă Vidrașcu. El le recomandă antreprenorilor la început de drum să se înconjoare de oameni inteligenți și experimentați. Și îi avertizează pe cei care-și doresc o afacere că antreprenoriatul nu este pentru oricine. „Este pentru acea categorie de oameni cărora le place riscul, le place să schimbe jocul, să schimbe ceva în viața altora. Un antreprenor riscă foarte mult, investește mult, atât ca timp, cât și ca bani și de cele mai multe ori un eșec nu îl doboară; îl ambiționează să înceapă un alt business, un alt proiect”.
Dictatura nu funcționează nici în business
Legat de felul în care pot fi conduși românii, Dan Vidrașcu spune că în managementul echipelor, ca și în cel al afacerii în sine, trebuie să știi foarte bine pe ce butoane să apeși ca să obții cele mai bune rezultate. „Sunt perioade mai stresante și unele mai puțin tensionate, dar de fiecare dată cred că am reușit să ne mulțumim angajații recompensându-i pe măsura obiectivelor atinse. Nu cred că o dictatură funcționează, nici în politică și nici în business”.
Așadar, un conducător veritabil este atent la nevoile oamenilor, îi ascultă, îi ghidează, îi înțelege și îi face să formeze o echipă eficientă care să fie capabilă să rostogolească bulgărele de zăpadă fără să provoace avalanșe.
Articol preluat din Revista Cariere de iunie. Pentru detalii legate de abonare, click aici