Philip Morris International au numit un nou Chief Executive Officer
Philip Morris International (PMI) anunță că, în urma Adunării Generale a Acționarilor care a avut loc în 5 mai, Jacek Olczak a fost numit în funcția de Chief Executive Officer. Jacek Olczak – până de curând Chief Operating Officer în cadrul companiei – a fost ales și membru al Consiliului de Administrație.
Jacek Olczak a acceptat numirea și și-a exprimat angajamentul de a accelera transformarea PMI și construirea unui viitor fără fum, anunțate în 2016. Compania își concentrează eforturile pe dezvoltarea, fundamentarea din punct de vedere științific și comercializarea responsabilă a produselor fără fum care sunt mai puțin nocive decât fumatul, cu scopul de a înlocui țigările cât de repede posibil.
„Sunt onorat și entuziasmat să conduc PMI în demersul nostru de a accelera transformarea într-o companie care construiește un viitor fără fum. PMI este lider la nivelul industriei în materie de inovații științifice, iar ambiția noastre este ca, în 2025, peste jumătate din veniturile noastre nete să provină din produse fără fum. Portofoliul nostru, în continuă dezvoltare, va determina viitorul nostru pe termen lung. Ne vom baza pe cercetările noastre științifice și pe expertiza noastră și vom valorifica aptitudinile colective și imaginația pentru a inova dincolo de portofoliul nostru existent și pentru a explora noi domenii de dezvoltare economică”, a declarat Jacek Olczak.
Jacek Olczak are 56 de ani și și-a început cariera în cadrul PMI în 1993. A deținut funcții în departamentele financiar și management general în Europa, inclusiv cea de Managing Director al companiilor afiliate PMI din România, Polonia și Germania și Președinte al Regiunii Uniunea Europeană, înainte de a fi desemnat Chief Financial Officer în 2012. A ocupat această funcție până în 2018 când a devenit Chief Operating Officer (COO) al PMI. Deține o diplomă de master în economie de la Universitatea Lodz din Polonia.
Jacek Olczak a avut o contribuție vitală în transformarea PMI într-o companie care fabrică produse fără fum, care a intrat în faza de comercializare prin lansarea IQOS în Nagoya (Japonia) în 2014. Sub supravegherea sa în calitate de COO, veniturile nete ale PMI generate de produsele fără fum au crescut la 28% în primul trimestru al anului 2021. Mai mult, acoperirea geografică a produselor fără fum ale PMI s-a extins de la zero la 66 de piețe în principalele orașe sau la nivel național, date valabile la 31 martie 2021. Jacek Olczak a condus transformarea comercială a PMI și a ajutat-o să se dezvolte cu succes dintr-o companie în principal de tip business-to-business într-o companie din ce în ce mai orientată spre modelul business-to-consumer.