Daniela Lulache, încă patru luni la conducerea Nuclearelectrica
Decizia consiliului de administraţie ”a avut la bază raportul de evaluare al conducerii executive actuale, rezultatele operaţionale şi financiare şi gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă asumaţi prin contractul de mandat, având în vedere complexitatea provocărilor externe”, a informat Nuclearelectrica.
Decizia de a fixa un mandat provizoriu de patru luni poate fi acceptată sau nu de noul consiliu de administraţie ce urmează a fi numit provizoriu tot pentru patru luni, în Adunarea Generala a Acţionarilor din 24 aprilie scrie news.ro.
Recent, ministrul Energiei, Toma Petcu, s-a declarat nemulţumit de conducerea producătorului de energie, după ce a reziliat în urmă cu mai bine de un an contractul cu Compania Naţională a Uraniului (CNU).
Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al Nuclearelectrica, a anunţat din noiembrie anul trecut că se opune înnoirii mandatului CA al companiei de stat şi al conducerii executive, solicitând acţionarilor să voteze împotrivă la AGA din 9 decembrie şi să aprobe demararea unui proces de recrutare a unor noi administratori de către Ministerul Energiei. Membrii cărora nu le-au fost prelungite mandatele sunt Daniela Lulache (director general al Nuclearelectrica), Alexandru Sandulescu (preşedinte al CA), Alexandru Alexe (vicepreşedinte al CA), Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu, Dan Popescu şi Carmen Radu.
CURRICULUM VITAE – DANIELA LULACHE
Director general si Membru al Consiliului de Administratie a S.N. Nuclearelectrica S.A.
Date personale:
Data nasterii: 25 August 1967
Nationalitate: Romana
Educatie
Diploma de licenta economist (1993), Academia de Studii Economice Bucuresti
Cursuri de pregatire
Academia de Management Raiffeisen (Principii de baza ale colaborarii. Adaptarea la schimbare
– strategii; Abilitati interpersonale de conducere; Management strategic)
Institutul Bancar Roman: Curs de brokeraj
Euromoney: Finante corporatiste si restructurare
Barclays: Produse financiare structurate
Experiența profesională
Perioada Mai 2013 – Prezent
Institutia Societatea Nationala Nuclearelectrica SA
Functia Director General
Perioada Mai 2012 – Mai 2013
Institutia Banca Nationala a Romaniei (BNR)
Functia Consilier Viceguvernator
Perioada Martie 2006 – Decembrie 2009
Compania Fondul Proprietatea S.A.
Functia Director General, Presedinte Directorat (Mai 2008 – Decembrie 2009)
Director general adjunct (Martie 2006 – Mai 2008)
Perioada Ianuarie 2005 – Martie 2006
Compania Raiffeisen Bank S.A.
Functia Director – Directia restructurare si recuperare credite
Perioada Martie 2002 – Ianuarie 2005
Compania Lulache Group SRL
Functia Director general
Perioada Februarie 2000 – Martie 2002
Institutia AVAB (fost ORCB)
Functia Director executiv (Februarie 2001 – Martie 2002)
Director adjunct (Februarie 2000 – Februarie 2001)
Perioada Martie 1999 – Decembrie 1999
Compania ERSTE Financial Consulting, Romania
Functia Consultant senior, Finante corporatiste
Perioada Februarie 1997 – Martie 1999
Compania Expandia Romania S.A. (banca de investitii)
Functia Director general (Februarie 1998 – Martie 1999)
Analist sef (Octombrie 1997- Februarie 1998)
Analist financiar (Februarie 1997 – Octombrie 1998)
Perioada Noiembrie 1993 – Noiembrie 1994
Compania Transglobal Media (detinator licente Warner Bros. si Sony Music)
Functia Director financiar
Limbi straine
Engleza – fluent
sursa: nuclearelectrica.ro