Dacia Plant are un nou Director General
Liviu Ungureanu este numele noului Director General Dacia Plant care a preluat mandatul de la jumătatea lunii septembrie. Liviu Ungureanu a fost Director de Vânzari la Dacia Plant timp de aproape 3 ani şi are experienţă anterioară în companii cu renume din FMCG.
Noul Director General preia compania într-un moment de avânt. În primele opt luni ale anului 2016, cifra de afaceri Dacia Plant a înregistrat o creştere de 12,5% faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce se traduce printr-o creştere a vânzărilor cu peste 2 milioane de lei.
“Liviu Ungureanu a demonstrat ca Director de Vânzări că înţelege în profunzime piaţa suplimentelor alimentare, iar experienţa sa îl face să identifice şi să profite de oportunităţile apărute pe această piaţă.” a declarat Traian Ionescu, Director Administrativ Dacia Plant.
În fabrica de la Bod-Brașov, Dacia Plant produce peste 250 de tipuri de comprimate, tincturi, pulberi și siropuri bazate pe plante atent selecționate și pe extracte standardizate.