Lavinia Pavel a lăsat un job în asigurări pentru a-și deschide propria afacere: Fericirea este o atitudine!

Lavinia Pavel a lucrat câțiva ani în mass-media, farma și asigurări. În 2008 și-a fondat propria companie, iar timp de doi ani a lucrat la business-ul său după programul de lucru în multinațională. După doi ani, însă, odată cu creșterea afacerii, a decis să își investească tot timpul și toată energia în proiectul personal.

A urmat cursurile facultății de Relații Internaționale, deoarece dorea să lucreze în diplomație. În anul al doilea de facultate s-a angajat, ca mulți studenți, și a început să exploreze alte posibilități de dezvoltare. A trecut prin vânzări directe, a fost și asistentă personală, iar aceste joburi i-au îmbunătățit aptitudinile de comunicare și de organizare. De asemenea, a lucrat la dezvoltarea unei aplicații de e-mail marketing și așa a făcut cunoștință cu domeniul digital, pe atunci încă în fază incipientă în România. Apoi a urmat un master în Comunicare și Relații Publice la SNSPA.

Cât despre joburi, a trecut prin domenii precum media (Edipresse, ulterior achiziționat de Burda Media), farma (Fildas), asigurări (Aviva).

”Întotdeauna am crezut în noroc și în destinul fiecărei persoane și cred că acela a fost momentul meu. Eram în ultimul an de master, iar în industria asigurărilor de viață 2007 era anul de glorie – anul pensiilor private, când toți asigurătorii pregăteau campanii foarte mari și când lucrurile se desfășurau cu viteza luminii, pentru că nu aveai timp să înveți, trebuia să acționezi și să faci lucrurile să meargă. Îmi amintesc că am petrecut foarte multe nopți învățând și încercând să pun cap la cap strategii, planuri, comunicate – lucruri de care până atunci auzisem doar în teorie. A fost o perioadă incredibilă și într-un an de zile am reușit să învăț cât în 10. La finalul anului am primit o promovare și lucrurile mergeau în direcția dorită”, explică Lavinia Pavel.

A lucrat acolo până în mai 2010, însă cunoscând industria mai îndeaproape, și-a dat seama că va ajunge foarte repede în punctul în care nu va mai avea cum să crească pe segmentul de comunicare. Așa a început să lucreze pe cont propriu în acest domeniu, să dezvolte strategii, în timpul liber.

”La finalul lui 2008 am înființat și propria companie, unde lucram după ora 18.00. La început proiectele erau destul de mici și nu necesitau mai mult de 2-3 ore de lucru pe zi, însă când am început să preiau și partea de execuție și să lucrez cu tot mai mulți parteneri, am început să merg la întâlniri cu clienți și să lucrez 4-5 ore/zi după un program de 9 ore în multinațională, era extrem de solicitant.

Am avut întotdeauna sprijinul soțului meu, care m-a înțeles și m-a ajutat foarte mult (uneori se implica în proiectele mele pe partea de cercetare și mă ajuta cu informații) și dacă nu era alături de mine nu cred că aș fi avut vreodată curajul să plec din multinațională și să pornesc pe cont propriu”, spune Lavinia Pavel, despre începuturile White PR.

Ea ne-a vorbit, în interviul acordat Revistei CARIERE, despre provocările în antreprenoriat, despre educație, eșec, succes și leadership.

Cum ați luat decizia să lăsați corporația și să apucați calea antreprenoriatului? Care au fost principalele lucruri care v-au motivat să faceți acest pas?

Cred ca în cazul meu lucrurile au venit cumva de la sine – am pornit un business din pasiune pentru mediul online și nu am urmat niciunul dintre pașii consacrați: am pornit compania cu fonduri zero (doar banii de înființare a firmei, pe care i-am plătit din salariu), fără nici un plan de business, fără să știu unde vreau să ajung și mai ales fără să îmi propun vreodată să plec din corporație să îmi fac propria afacere. Întotdeauna m-am considerat un șef cu care se lucrează îngrozitor și chiar și acum, după atâția ani tot așa am rămas. Sunt un foarte bun specialist și ca toți specialiștii am probleme cu tot ceea ce înseamnă delegarea responsabilităților. Fac în continuare eforturi semnificative de îmbunătățire.

Timp de mai bine de un an am lucrat câte 14 ore pe zi și uneori și în weekend – iar în primăvara anului 2010, după o excursie în Kenya, care mi-a schimbat pur și simplu viața și viziunea asupra mea și a ceea ce vreau să fac cu mine, am decis că a venit momentul să iau o hotărâre și să mă îndrept într-o direcție clară. În Kenya am învățat să spun “mulțumesc” și să o spun din suflet, am învățat să prețuiesc lucrurile pe care le am și să știu ce îmi doresc. Am învățat că oamenii de lângă tine sunt singura avere pe care o poți face în viață, am învățat să mă uit mai atent în jurul meu , să respect ceea ce am și să fiu sinceră cu mine. Am învățat că valorile materiale nu durează o veșnicie și că fericirea este o atitudine și nu neapărat o stare de spirit.

Atunci mi-am făcut primul mini-plan de business, prima predicție de venituri și cheltuieli- primul buget până la final de an și am decis că a venit vremea să pornesc pe cont propriu. La început mi-a fost teamă să fiu pe cont propriu cu adevărat, așa că am ales o variantă care mi se părea mai comodă – un parteneriat cu business similar, dar axat pe relații cu presa, urmând ca eu să vin cu partea de online să completez serviciile oferite. În câteva luni mi-am dat seama că viziunile noastre de business nu se prea întâlnesc și am început să mă gândesc la varianta de a merge mai departe singură.

Am pornit la drum cu ideea de a face un atelier/un boutique de comunicare pentru companiile din servicii financiare – pentru ca lucrând în acest domeniu am constatat o lipsă a agențiilor de comunicare cu expertiză în acest domeniu – dintotdeauna comunicatele de presă se plimbau între client și agenție de minimum 5 ori și până la urmă tot oamenii din companie trebuiau să îl rescrie în proporție de 90%. Produsele de asigurări de viață de exemplu sunt produse foarte complexe, al căror mecanism de funcționare trebuie studiat și înțeles și la fel este toată industria financiară. Pornind de la această premisă am găsit rețeta de succes – colaborarea cu ziariștii din domeniu, astfel încât să pot aduce valoare adăugată clienților.

În primii ani de business am testat și varianta de a avea angajați, însă pentru mine (pentru că așa cum spuneam nu sunt un bun manager) nu a funcționat. Și mi-am găsit apoi rețeta ideală pentru mine – să lucrez cu colaboratori (care sunt freelanceri sau lucrează în presă) și este o rețetă care încă funcționează.

Mi-am construit business-ul ca o relație personală cu clienții –motiv pentru care lucrez și acum cu clienții din 2008 cu care am pornit la drum- și am mizat întotdeauna pe oameni și valori, înainte să mizez pe profituri și cifre. Am ales întotdeauna să lucrez cu oameni cu experiență în defavoarea juniorilor (deși costurile au fost infinit mai mari), însă timpul pe care îl aveam la dispoziție nu îmi dădea posibilitatea să pot să învăț pe cineva ceva sau să îl pot aștepta să crească (am folosit asta ca scuză pentru faptul că sunt un manager slab).

Prețuiesc oamenii și apoi banii; cred cu tărie că un client mulțumit aduce și alții și consider că o idee briliantă fără o execuție pe măsură este doar o idee și nimic altceva.

Privind retrospectiv, cu mintea de acum, cum v-a pregătit munca în corporație pentru antreprenoriat?

M-a ajutat mult să înțeleg perspectiva clientului, să mă organizez mai bine, să înțeleg că lucrurile se mișcă într-un anumit ritm pe care, de cele mai multe ori, nu este bine să îl grăbești.

Ce ați fi vrut să știți, dar nu v-a spus nimeni, atunci când ați intrat în lumea antreprenoriatului?

Să nu iau nimic personal (zâmbește). Să înțeleg că deși relațiile de business pot ajunge să fie personale, deciziile au, în 90% din cazuri, legătură cu businessul și nu neapărat cu tine.

O scurtă analiză SWOT a antreprenoriatului românesc.

Consider că punctul forte este numărul tot mai mare de antreprenori tineri, punctul slab clar legislația și cadrul legal, oportunitățile sunt numeroase: este relativ ieftin să îți deschizi un business și să găsești oameni, mai nou sunt foarte multe surse de finanțare (publice sau private), iar principala amenințare ține de mentalitatea viitorilor antreprenori, teama de eșec și birocrația excesivă.

Barometrul startup-urilor din România arată că mentalitatea și teama de eșec reprezintă principalele piedici pentru cei care ar vrea să pornească o afacere, dar ezită să o facă. Prin urmare, cât de necesară este educația antreprenorială în România? Cum se poate face? Cum vă implicați dvs, ca antreprenor, în educarea noii generații de afaceriști din România?

Cred că educația antreprenorială ar trebui introdusă ca materie încă din școala primară și trebuie strâns legată de asumarea responsabilității. Ne place sau nu, suntem un popor care fuge de asumarea responsabilității, pentru care este mai simplu să facă lucrurile doar ca să le bifeze și să dea vina pe mediul economic, pe cel politic, fiscal, primărie, colegi, familie, etc pentru că lucrurile nu merg așa cum trebuie.

Până nu învățăm că cele mai multe lucruri depind de noi și de acțiunile pe care le întreprindem, până nu ne obișnuim să ne asumăm greșelile și să învățăm din ele, să nu băgăm mizeria sub preș și să ne prefacem că totul este în regulă nu cred că putem avea un mediu antreprenorial sănătos.

Mă implic în programe de mentorat, în măsura timpului disponibil, ofer consultanță pentru start-up-uri, chiar și fără costuri pentru acestea, și încurajez pe oricine vrea să devină antreprenor să o facă cu inima deschisă, fără regrete și să învețe din orice experiență.

Care sunt principalele ingrediente ale mentalității de antreprenor? Cum poate fi aceasta promovată mai bine în societate?

Principalul ingredient, de fapt nici nu știu dacă este ingredient, ci mai degrabă o calitate: să îți asumi responsabilitatea că poți să greșești sau poți să ai succes. Să îți asumi responsabilitatea pentru deciziile pe care le iei, însă să ai suficienta tărie de caracter să nu te învinovățești la infinit pentru decizii proaste, ci să înveți din ele și să mergi mai departe. Cred că atunci când ești antreprenor trebuie să renunți puțin la individualism și să vezi lucrurile prin prisma societății- ce poți face tu ca individ ca lucrurile să meargă mai bine (cu toții știm să dăm sfaturi bune, cu toții știm ce ar fi trebuit să facem în locul altuia, cu toții știm cât de bine am fi făcut noi lucrurile în locul altora, însă în locul nostru e foarte greu mereu). Cred că ar trebui să ne plângem de milă mai puțin și să acționăm mai asumat, să criticăm mai puțin și să ajutăm mai mult!

Cum putem schimba paradigma eșecului și să înțelegem noi, românii, ca popor, că greșeala este doar o cale de a învăța și experimenta?

Povestind despre cât mai multe eșecuri, nu doar poveștile de succes sunt importante. Unele pot chiar descuraja, având efectul contrar celui propus. Pe scurt, promovând povești reale, autentice.

Cum pot colabora multinaționalele și afacerile antreprenoriale pentru a face societatea românească mai bună?

Cred ca este destul de greu de dat o rețetă și clar eu nu sunt în măsură să fac asta. Ceea ce mi-aș dori eu să vad este ca multinaționalele să își dorească să colaboreze cu cât mai mulți antreprenori și să le acorde o șansă reală celor aflați la început de drum, să nu caute mereu firme cu experiență, ci firme cu idei, cu elan, cu dorință.

Cum vă păstrați mintea limpede în această lume care lasă impresia că e pe repede-înainte?

Trăim într-o cultură care celebrează “a fi ocupat”, pentru ca, până la final de zi, să îți dai seama că a fi ocupat nu înseamnă mereu că lucrurile chiar se întâmplă. Eu merg pe principiul de a fi eficient într-un echilibru smart și nu neapărat în efort pur și simplu. Îmi place să citesc și să îmi acord timp: să beau o cafea eu cu mine, să mă uit în gol și să planific ziua de mâine.

Ce vă motivează? Ce vă inspiră?

Oamenii pe care îi întâlnesc sunt cei care mă motivează și mă demotivează în egală măsură. Mă bazez foarte mult pe intuiție în business, așa că mă inspiră poveștile reale, autentice și oamenii transparenți. Nu îmi plac poleiala și succesul afișat din social media. Mă inspiră viața reală.

Cum ați defini succesul?

Pentru mine succesul a venit atunci când am găsit răspuns la întrebările: ce vrei cu adevărat? Ce fel de viață? Ce îți place și la ce ești bun? Care este acea valoare adăugată pe care numai tu o poți aduce? Unde? Care este scopul acestui business? Ce vreau de la el? Care este prețul pe care vreau să îl plătesc?. Atunci am decis că succesul înseamnă să nu fac lucruri din inerție, fără să îmi pun întrebări, fiind astfel ocupată mereu.

Care sunt cărțile pe care le-ați recomanda unui tânăr antreprenor?

Cred că orice carte este un plus pentru oricine, mai ales pentru antreprenori. O carte care m-a inspirat a fost Inteligenta Socială – Dale Carnegie și Biografia lui Andre Agasi.

Cum se pot pregăti copiii din ziua de azi pentru piața muncii a viitorului?

Călătorind cât mai mult și primind perspective diferite.

Care este piramida dv de valori?

Pentru mine cel mai important este sa am timp pentru familie, să îmi pot organiza timpul așa cum vreau, să fac ceea ce îmi place, să pot da înapoi ceva societății, să îmi pot alege proiectele și clienții care mă inspiră. Fix în această ordine !

Care este sfatul pe care vă bucurați că NU l-ați urmat?

Că nu am acceptat proiectele în care nu credeam, doar de dragul bugetelor.

Ce face un lider să fie un bun lider?

Nu știu! Sincer! Eu cred ca oamenii sunt lideri buni atunci când sunt autentici și transparenți, când fac ceea ce fac dintr-un drive intrinsec, mai presus decât cel financiar.

Cine v-a fost primul mentor și ce ați învățat de la acesta? Dar cel mai recent?

Primul mentor a fost în firma de soft în care am lucrat imediat după terminarea facultății și acolo am avut prima lecție de business: dacă vrei un business pe termen lung nu trebuie să faci compromisuri la calitate și nu trebuie să accepți orice client, doar pentru că îți oferă bani. Antreprenoriatul trebuie să fie un parteneriat pe viață și la finalul fiecărei zile trebuie să te uiți în oglindă și să fii sincer cu tine, să vezi dacă ai făcut ceea ce îți place, ceea ce este în acord cu misiunea și viziunea ta, cu valorile și dacă asta e modul în care vrei să fii perceput pe termen lung. E simplu să fii antreprenor pentru un an, să dai un tun în piață și apoi să te retragi în Hawaii, însă să reziști pe piață 10 ani e aproape imposibil fără o etică morală.