La doar 21 de ani: Soluția unui tânăr antreprenor pentru a face bani. De unde s-a inspirat
Inspirat de cartea autobiografică a lui Sir James Dyson – „Împotriva zeilor”, acesta a decis la un moment dat că trebuie să găsească o soluţie pentru problemele de zi cu zi prin care să facă bani.
În timpul şcolii, Yasser a reuşit să facă 20.000 de dolari vânzând odorizante în staţiile de benzină şi mp3 playere. Aceşti bani i-a folosit apoi pentru a înfiinţa „Den”, compania a cărei CEO este. Acum, la doar 21 de ani, el are o avere de peste 1 milion de lire, potrivit Daily Mail.
Impact semnificativ
În prezent s-a făcut cunoscut pentru crearea unui întrerupător revoluţionar, care reduce şi monitorizează consumul de energie, trimiţând de asemenea notificări privind măsurile de siguranţă prin intermediul unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil. De asemenea, lumina poate fi închisă şi aprinsă de la distanţă tot cu ajutorul smartphone-ului, după cum notează și descoperă.ro.
Kattak susţine că a realizat întrerupătorul în timp ce era la şcoală şi speră ca invenţia sa să salveze economia Marii Britanii. 1,7 miliarde de lire costă energia irosită anual în Regat, suficient pentru a alimenta cu energie electrică 2,5 milioane de case. „Cred că acest produs ar putea avea un impact semnificativ asupra consumului inutil, ajutând la salvarea mediului şi la reducerea costului de trai”, a declarat el.