Iulian Dinu ne arată că sportul și antreprenoriatul merg mână în mână
Iulian Dinu conduce de cinci ani o școală de fitness, iar acum testează noi ape cu o școala de business – Business Education School – pentru cei cu experință de 0-3 ani în domenii precum antreprenoriat, marketing, coaching, PR și comunicare, online marketing.
Când te întâlnești cu Iulian Dinu, ești atras imediat în vâltoarea energiei lui. Are un drive molipsitor și o dorință arzândă de a mișca lucrurile în direcția bună. După doar câteva minute din conversație, îți dai seama că își pune sufletul în tot ceea ce face. Ceea ce este revelator; e ca și cum ți s-a luat vălul de pe ochi.
Auzim în stânga și-n dreapta, pe Facebook și la televizor, că în România nu se poate, că în România nu se face, că și chiar dacă se face tot există niște interese ascunse.
Când întâlnești cu un astfel de om îți dai seama că, ”pe teren”, lucrurile stau puțin altfel față de realitatea din ecrane. Oameni de bine, care s-au înhămat la maratonul numit antreprenoriat, conștienți că nu e doar o simplă alergare, ci o cursă de anduranță. Și asta, din dorința de a-i ajuta pe alții.
Poate că energia îi vine din sport lui Iulian Dinu, dar cu siguranță drive-ul îi vine din inimă.
SCURT CV
Iulian Dinu și-a început cariera de antrenor personal de la 18 ani, urmând și absolvind apoi cursurile Facultății de Kinetoterapie din cadrul Universității Spiru Haret. Apoi a absolvit școala Postuniversitară de Preparatori Fizici la UNEFS și Masterul de Management în Activități Sanitare la ASE. În prezent, Iulian Dinu este student la Masterul de Psihologie Sportivă din cadrul Universității Titu Maiorescu.
După 3 ani ca angajat la diferite săli de fitness, Iulian Dinu a decis să lucreze pe cont propriu ca antrenor personal freelancer, apoi și-a înființat și un studio de fitness. În timp, a antrenat mulți oameni, inclusiv personalități.
Parcursul său în antreprenoriat a continuat cu Fitness Education School, unde ține de 5 ani încoace cursuri acreditate de instructor de fitness și personal trainer, instructor aerobic, instructor de dans, tehnician nutriționist. Iar acum vrea să îi ajute pe cei care vor să se apuce de antreprenoriat și să lucreze în marketing, coaching, PR și comunicare sau online marketing să își pună bazele în aceste domenii.
Între timp, Iulian Dinu a absolvit tot felul de cursuri de marketing, management, publicitate și antreprenoriat.
ÎNVĂȚARE CONTINUĂ
Un lucru care mi-a atras atenția în CV-ul său a fost faptul că nu s-a oprit din învățat. Nu numai că a trecut prin toate etapele de formare profesională – și, cu fiecare nouă etapă din viața sa, și-a aprofundat cunoștințele pe care le-a considerat importante pentru dezvoltarea afacerilor ștale și pentru dezvoltarea lui, ca om – ci a continuat să parcurgă tot mai multe etape și în traseul educațional. Îmi place să numesc ”învățăcel dinamic” un astfel de om.
Iulian Dinu spune că a descoperit nevoia de dezvoltare continuă din postura de organizator de cursuri, când a observat ca vin cursanți care știau noțiuni importante legate de sport (cu studii medicale, kinetoterapeuți, doctori etc): ”Iar eu, în calitate de formator, trebuia să vin cu un plus de valoare asupra informației pe care o predam. An de an, eu și echipa mea mergem sa facem cursuri de dezvoltare pe diferite domenii (sportive, management, marketing, pr), tocmai în perspectiva în care și informația evoluează, apar lucruri, tehnici noi și, în calitate de formatori, trebuie sa fim la curent cu noutățile”.
Mărturisește că trecerea de la angajat la freelancer a fost grea la început, deoarece trebuia să se promoveze singur, să fie el cel care încheie colaborările cu diferite săli din tot Bucureștiul, sa își atragă clienți din mediul online sau prin recomandări, căci nu avea voie să ia clienți din sălile cu care colabora. ”Acest lucru m-a ajutat să îmi dezvolt spiritul antreprenorial și am învățat să mă promovez pe cont propriu. Am învățat cât de greu este ca freelancer la început până iți formezi o bază de clienți, am învățat tehnici de marketing online și cum să îmi administrez propria afacere, adică lucruri de bază, pe care oricine este interesat sa fie antreprenor ar trebui sa le cunoască”.
DE CE FUNCȚIONEAZĂ METODA LUI DE ANTRENAMENT?
De-a lungul timpului, Iulian Dinu a încercat și dezvoltat multiple metode de antrenament, pe care le-a aplicat pe clienții săi. A observat, însă, că cel mai eficient este să personalizeze modul în care lucrează cu fiecare elev de-al său. De la tot ce ține de nivelul de antrenament, timpul dedicat sportului pe săptămâna, eficiența planului alimentar și nivelul de motivație pe care îl are fiecare client în parte.
”De aici, printr-o discuție inițială cu fiecare client în parte, îi fac să înțeleagă că noi formăm o echipa și ÎMPREUNĂ “luptăm” pentru rezultatul dorit. Spun acest lucru datorită faptului că în 11 ani de experiență am realizat cât de important este că antrenorul să fie dedicat clientului și să ofere sprijin motivațional și psihologic pe toată durata procesului în sine (nu doar în orele de antrenament, ci și în viață de zi cu zi a clientului în care el se lupta cu ambiția de a ține un regim alimentar și a nu greși tentațiilor culinare apărute la muncă, acasă sau în timpul liber). Metodă mea de “antrenament” constă în personalizarea antrenamentului în funcție de dorința clientului dar ținând cont de nivelul de antrenament, starea de sănătate, motivația și timpul dedicat odihnei. Prin toate acestea analizez încă de la început toți acești factori și fac apel la răbdarea clientului de a implementa un proces de adoptare a unui stil de viață sănătos pe o durata cât mai lungă, nefiind de acord cu “dietele minune” care te ajută să slăbești mult într-o perioada scurtă, dar după ce ai renunțat la dietă te îngrași la loc, de multe ori și peste”, explică Iulian Dinu.
De asemenea, a învățat să apeleze la răbdarea clientului tocmai în perspectiva în care el trebuie să înțeleagă toți pașii unui proces de slăbire și remodelare corporală, înțelegând importantă antrenamentului ghidat, nutriției bine structurate și a odihnei obligatorii. ”De exemplu: dacă îmi vine un client și îmi spune că vrea să slăbească 15 kg, prima mea întrebare este: “În cât timp ai acumulat aceste kg?” fără să folosesc cuvinte care să îl demoralizeze pe client sau să se simtă frustrat (gras, îngrășat, obez, etc)”.
CUM TE PREGĂTEȘTE FITNESS-UL PENTRU VIAȚĂ?
Mergând la sala, făcând sport, având o viață sănătoasă, câștigi în primul rând sănătate. Pe lângă acest factor, făcând sport, câștigi încredere în ține datorită faptului că, atunci când ai început să faci sport erai la un nivel (începător), iar treptat nivelul tău de antrenament a crescut, spune Iulian Dinu. Începi să observi modificări atât corporale cât și de forță, care îți dau încredere și plăcere de a continuă să faci sport, iar din punct de vedere psihologic îți da o putere de caracter pe care o poți folosi inclusiv la muncă, dându-ți seama singur că dacă vrei să obții ceva trebuie să munceșți și să te dedici acestui lucru. ”Fitness-ul implică foarte multă disciplină și atenție la detalii, caracteristici pe care le poți folosi în viață de zi cu zi”, explică Iulian Dinu.
A format la Fitness Education School peste 2.600 de instructori de fitness, aerobic, dans și tehnicieni nutriționiști, în mai multe orașe din țară. Iulian Dinu spune că, după 6 ani de cursuri și dezvoltare continuă în domeniul sportiv și al marketingului, a conștientizat că nu erau îndeajuns de complexe cursurile de pe piață la momentul respectiv și a decis să strângă în jurul său o echipă de formatori cu o vastă experiență în sport și nutriție (Campioni Mondiali, Campioni Balcanici, Campioni Naționali la fitness și Doctori, kinetoterapeuți și doctori nutriționiști) și să înființeze Fitness Education School.
”Datorită acestui lucru consider că lansând această școală în prezent în 13 orașe din România, am reușit să oferim informații de calitate alături de un staff specializat și oferind diplome acreditate la nivel internațional. Experiență pe care am acumulat-o și informațiile pe care le-am obținut în urmă studiilor m-au ajutat să transfer cunoștințele mele prin intermediul Fitness Education School tuturor celor care își doresc să aibă o carieră în domeniul fitness-ului și sănătății”, precizează antreprenorul.
DE LA ȘCOALĂ DE FITNESS LA ȘCOALĂ DE BUSINESS
Acum s-a aventurat într-o altă zonă, dar care are legătură tot cu ajutorarea altora să își construiască cariera. Business Education School se adresează tuturor celor care au o experiență minimă sau deloc în domenii precum antreprenoriat, marketing, coaching, PR și comunicare, online marketing. L-am întrebat cât de important este să te ajute cineva (sau ceva, cum e un curs de acest fel) să o iei de la zero, să îți pui bazele?
”Din acești 5 ani de când fac antreprenoriat în România am întâlnit diverse persoane care și-au dezvoltat business-uri în diferite domenii, nu doar de fitness, și mi-au cerut ajutorul oferindu-le consultanță pe partea de organizare internă a firmei cât și pe partea de marketing și promovare. Primind aceste provocări m-am organizat și am făcut mai multe cursuri în domeniu antreprenoriatului, marketingului, managementului și marketing-ului online și am observat că aceste cursuri nu au foarte bine structurat gradul de intensitate al cursului iar nevoia cursanților este să învețe baza foarte bine și să pornească să-și dezvolte afacerea “sănătos”, fără a pleca cu vise că în doar 6 luni poți ajunge la o cifra de afaceri de 1.000.000 euro. Acesta este și motto-ul nostru “Conquer your future” – Cucerește-ți viitorul prin muncă, dedicare, urmând pas cu pas structura unui business plan creat în concordanță cu legislația din România și raportat la nevoile consumatorului”, spune Iulian Dinu.
Q&A
Care este cea mai importantă lecție din sport pe care a-i aplicat-o și în alte aspecte ale vieții tale?
Determinarea și ambiția de a face un lucru până când îl faci perfect, astfel creându-se un automatism.
Cum îți păstrezi mintea proaspătă?
Prin întâlniri cu oameni din diverse domenii. Îmi face plăcere să aflu problemele/provocările pe care ei le au în business-urile lor, astfel învățând din greșelile lor și oferindu-le consultanță cum să își îmbunătățească activitățile în cadrul business-ului.
Cum îți reîncarci bateriile?
Prin activități în aer liber, plimbări la munte, ieșirile cu prietenii, etc.
Cine au fost mentorii tăi?
Persoanele de la care am învățat lucruri importante în business ar fi: Lorand Soares Szasz și Cristian Onetiu.
Cine este eroul vieții tale?
Nu consider că există un erou, dar l-am apreciat întotdeauna pe tatăl meu pentru hotărârea, punctualitatea și profesionalismul de care a dat dovadă. A fost cadru militar mai bine de 20 de ani.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit?
Nu există ”nu pot”! Muncește pentru visul tău!
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai dat?
Fă ceea ce îți place, studiază și muncește cu plăcere, iar banii nu se vor lăsa așteptați.
Ce i-ai transmite unui antreprenor la început de drum?
Să muncească cu plăcere, să își aleagă echipa cu atenție și să își aleagă un domeniu de antreprenoriat la care să se priceapă.
Care sunt valorile după care te ghidezi?
Punem accentul pe seriozitate!
Cursurile sunt personalizate după cerințele și nevoile voastre.
Nu vindem vise, ci realități!