IMM-urile locale, sprijinite de stat, dar pe anumite segmente
Ajutorul de stat acoperă parțial sau integral costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.
Banii sunt furnizați sub formă de servicii subvenţionate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv, întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum și persoanelor juridice, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole.
Citește și: Ce determină succesul unui proiect?
Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menționate este de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menținerii registrelor genealogice.
De asemenea, poate fi de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.