Handmade cu personalitate
Mai mult un hobby decât o afacere
Spune că este, mai degrabă, un hobby, căruia i se dedică în timpul liber. Asta pentru că Gabriela are, în continuare, un job care îi ocupă cel puțin opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână: „Nu pot zice că este o afacere. Pentru mine, este ceva drag sufletului, prin care îmi exprim creativitatea și în care investesc multă pasiune și energie. Este un hobby part-time care, la un moment dat, va deveni unul full-time”.
Totul a pornit de la pasiunea ei pentru săpunurile naturale, care au cucerit-o cu mirosul lor și cu senzația de piele curată pe care o lasă. Dacă la început a fost curioasă să afle mai multe despre tot ce înseamnă săpunurile naturale, ulterior a intervenit dorința de a le crea.
Citește și Top 5 probleme cu care se confruntă antreprenorii români sub 30 de ani
„În timp, am început să mă interesez cum se realizează, de ce ustensile e nevoie, de ce ingrediente şi, cel mai important, care este reţeta după care se fac. Da, reţeta! La început mi-a cam dat bătăi de cap şi nu a fost deloc uşor să ajung la cea potrivită”, își aduce aminte Gabriela.
Primul săpun, din care și acum mai păstrează o bucată, l-a făcut în 2011, când povestește că resursele, inclusiv informațiile despre cum se fac produsele handmade erau mult mai limitate decât în prezent. „Acum, continuă Gabriela, sunt foarte multe reţete de săpun natural, atât pe site-urile din România, cât şi pe cele din afară.”
Soap Bazar
La început, Gabriela s-a limitat doar la crearea de săpunuri handmade pe care, în septembrie 2012, a început să le vândă prin intermediul unui magazin online creat pe platforma Breslo, un loc unde oamenii creativi își vând produsele pe care le creează.
Prima comandă a venit în toamna lui 2012, iar Gabriela mărturisește că a fost un moment pe care nu are cum să-l uite: „Am fost foarte fericită și emoționată în același timp când am realizat și am expediat primul colet. Am așteptat cu sufletul la gură părerea clientei despre produse”.
Pentru că lucrurile deveneau din ce mai serioase, a luat hotărârea să-și deschidă propriul magazin online: Soap Bazar (soapbazar.ro). Numele, evident, a fost ales în perioada în care crea numai săpunuri naturale. Ulterior, gama s-a mărit și include, în prezent, și cosmetice, despre care Gabriela spune că le-a realizat în timp.
Citește și Profilul antreprenorului român în primii 25 de ani după comunism
Care a fost suma pe care Gabriela și soțul ei au investit-o în acest mic business frumos parfumat? Îi este greu să spună: „Cheltuielile au venit treptat și nu le-am ținut evidența. Aproape toți banii pe care i-am obținut din vânzarea produselor i-am reinvestit în ingrediente, ambalaje, site, promovare. Banii au fost și sunt din resurse personale. Zic asta, pentru că și acum investesc din banii personali”.
Cum ia naștere un produs handmade?
Înainte de toate, Gabriela se hotărăște ce produs vrea să facă. Cremă de față antirid sau hidratantă de noapte? Cremă pentru ten gras? Deodorant natural? Balsam de buze? Săpun? Apoi trebuie să se decidă asupra proprietăților pe care produsul creat de ea îl va avea asupra pielii, care va fi mirosul și ce textură va avea.
„În funcție de aceste criterii, încep să caut ingredientele. Studiez ce proprietăți au și verific dacă sunt compatibile împreună, apoi testez mai multe variante până ajung la varianta optimă. După ce mă hotărăsc ce produs doresc să fac, caut ingredientele, realizez rețeta, realizez și testez produsul și, dacă a ieșit conform așteptărilor, îl expun și în magazin”, explică Gabriela, care subliniază că toate produsele care îi ies din mâini le face atât pentru clienții ei, cât și pentru ea.
Citește și Antreprenoriatul la feminin: nişat și intuitiv
Pe de altă parte, crearea produselor handmade este o îmbinare între artă și chimie. Gabriela crede că, dacă inspirația vine de la sine, nu se poate spune la fel și despre starea pe care este de dorit să o aibă când începe să creeze și să amestece ingredientele.
„ În momentul în care mă apuc de un produs, el există deja în mintea mea, ştiu exact cum vreau să fie. În schimb, contează foarte mult starea în care mă aflu. În general, nu fac produse dacă nu sunt într-o stare bună. Din experienţă, am observat că, atunci când nu eşti OK, nici lucrurile nu merg bine”, atrage atenția Gabriela.
Prețul mediu al unui produs handmade este 20 de lei
A fi pus să alegi care dintre creațiile tale îți plac cel mai mult nu este ușor. Cu toate astea, Gabriela a acceptat provocarea și a mărturisit că, deși toate produsele handmade pe care le face îi sunt dragi, are și câteva preferate: săpunul „Gălbenele și Cătină”, săpunul „Bebeto”, crema pentru ten gras și deodorantul „Rozmarinus”.
În ceea ce-i privește pe clienți, și ei preferă anumite produse handmade în detrimentul altora. Iar asta depinde foarte mult de perioada anului, a observat Gabriela. Însă există și anumite produse care sunt vedetele incontestabile ale „colecției” handmade. Cele mai comandate sunt săpunurile, în special „Gălbenele și Cătină”, „Levănțel” și „Terapeutul”, urmate de crema de față „Nutritif”, de untul de corp „Iasomie și Argan”, de untul de corp „Cioco Delice”, de balsamul de buze „Caramel” și de deodorantul natural „Rozmarinus”.
Citește și Atelierul de Pânză, antreprenorul lunii aprilie premiat de Ambasada SUA
„În general, toate produsele au primit feedback-uri foarte bune, dar cele mai apreciate sunt săpunul «Gălbenele şi Cătină», untul de corp «Cioco Delice» şi deodorantul «Rozmarinus». «Rozmarinus» a surprins, pentru că oamenii nu au foarte multe aşteptări de la un deodorant natural şi, după ce l-au folosit, au fost foarte mulţumiţi”, explică Gabriela.
Prețul mediu al unui produs handmade „Soap Bazar” este de 20 de lei. Cele mai ieftine produse create de Gabriela sunt săpunurile care costă între 7,50 și 12 lei și balsamurile de buze care costă 9 lei. La polul opus, sunt cremele de față, care sunt cele mai scumpe produse handmade și care costă între 23 și 35 de lei.
De la hobby la afacere
Am întrebat-o pe Gabriela care au fost cele mai grele momente cu care s-a confruntat de când a ales să pornească pe drumul produselor handmade. Spune că nu au fost grele, ci, mai degrabă, solicitante și epuizante. Astfel de exemple sunt perioadele de dinaintea unui târg sau în preajma sărbătorilor de Crăciun sau de Paște, când numărul comenzilor este mai mare decât de obicei.
Există și trăiri speciale, iar acestea sunt cele care fac diferența dintre un produs de linie și unul handmade: „Cele mai frumoase momente sunt atunci când primeşti feedback-uri şi mulţumiri din partea clienţilor. Când îţi apreciază produsele, ţi le recomandă şi revin cu noi comenzi. Pentru asta le mulţumesc şi le sunt recunoscătoare”.
Ce se va întâmpla cu „Soap Bazar” în viitor? Deși Gabrielei nu-i place termenul, cel mai probabil, va deveni o afacere în adevăratul sens al cuvântului! Sau, cel puțin, asta indică ceea ce-și dorește Gabriela: „Planuri sunt multe, dar le luăm treptat. În primul rând, vreau să am un atelier mai mare, să experimentez produse noi, să-i fidelizăm pe clienţii existenţi şi să-i atragem pe alţii noi”.
Articolul poate fi citit în numărul de aprilie al Revistei CARIERE.
Acest material a fost publicat în ediția cu numărul 216 a revistei CARIERE. Revista CARIERE poate fi găsită la punctele de presă Inmedio, Relay și One Minute.
Pentru informații privind abonamentele ne puteți contacta la secțiunea Abonamente.