Finanţistul care face burgeri în centrul Bucureştiului
Dan Cismaş are 31 de ani şi este antreprenor de un an. Nu este însă la primul său contact cu lumea afacerilor. A studiat finanţe în SUA, la una dintre universităţile de top de peste Ocean, Ithaca University. Ar fi putut avea o carieră strălucită acolo, dar s-a întors în România şi ne-a explicat şi de ce.
„Băncile de investiţii, domeniul în care doream să lucrez, se pregăteau să vină în România. Era exact ce am studiat şi am zis de ce să nu fac asta în ţara mea? Voi fi şi un pionier, va fi şi un domeniu nou. Dar a venit criza, nici Merryl Lynch şi nici Goldman Sachs nu şi-au mai deschis birouri la Bucureşti. Mie mi se pare că epoca «ţării tuturor posibilităţilor» pentru America a apus de mult. Cam tot ce trebuia inventat s-a inventat. Mi se pare că ar exista mult mai multe posibilităţi în România şi drept dovadă în SUA am întâlnit o groază de idei de business care aici nu există încă şi nici nu se gândeşte nimeni să le facă. Mi se pare că din punct de vedere economic – exceptând birocraţia infernală din ţara asta şi statul care parcă special îţi pune beţe în roate ca să nu îţi iasă nimic, ca posibilităţi, ca piaţă – sunt mult mai multe oportunităţi de a veni cu ceva nou”, spune tânărul.
ŞCOALA DINU PATRICIU
Experienţa pe piaţa muncii în România a început pentru brăilean la Pricewaterhouse Coopers, unde a făcut audit financiar. După un internship de şase luni, i s-a oferit un contract pe durată nedeterminată, dar într-o zi i-a sunat telefonul: îl căutau reprezentanţii unei companii noi, Mic.ro. Îi propuneau să lucreze cu CFO-ul companiei, să facă business planul, bugetele, exact ce studiase. Avea 24 de ani şi nu a stat pe gânduri, chiar dacă nici nu ştia cui îi aparţine compania. Ulterior a aflat că businessul îi aparţine lui Dinu Patriciu. După ce a lucrat şase luni la implementarea proiectului Mic. ro, Dan Cismaş s-a ocupat de finanţele tuturor companiilor care făceau parte din grupul unuia dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din România acelor vremuri.
De la sursă, am aflat şi de ce lanţul de magazine care se anunţa un succes răsunător a fost un proiect care a murit în faşă. „Dinu Patriciu era un bun om de business şi un vizionar, ideea a fost bună, drept dovadă ce business frumos face Mega Image acum şi cu magazinele mari, dar şi cu shop&go şi toţi au copiat modelul lui. Metro şi-a făcut „La 2 Paşi”, Carrefour a făcut „Carrefour Express”, toate înfiinţate la un timp bun după ce apăruse Mic.ro. Dumnealui se ghida după un principiu sănătos: niciun business nu se face cu capitalul tău 100%, trebuie să fie undeva 40–50% capital propriu şi restul e finanţare, ca să distribui riscul. Băncile l-au purtat cu vorba o bună perioadă, actele păreau semnate, părea a fi doar o formalitate. Dinu Patriciu a decis ca banii din vânzări să meargă către deschiderea noilor magazine, iar furnizorii să fie plătiți cu ce dă banca. Dar băncilor li s-a părut prea riscant şi s-au retras în ultimul moment. Toată lumea spune că a fost un furt, că s-au furat bani, dar şi astăzi dacă mergi pe stradă poţi vedea câte un magazin Mic.ro. Unele s-au reprofilat în minimarketuri independente, dar unele au rămas în stadiul ăla, se văd copertinele, mobila, n-a fugit nimeni cu nimic. Mobila aia a existat”, explică Dan Cismaş.
De la marele om de afaceri, Cismaș a învăţat multe lucruri, pe care nu le înveţi la şcoală, cum ar fi să negocieze. După decesul lui Patriciu, Dan Cismaş s-a angajat într-o altă corporaţie. Aventura de cinci luni, timp în care s-a simţit sufocat de reguli şi proceduri în cubiculul din Pipera, l-a pus faţă în faţă cu antreprenoriatul şi-a spus că, dacă nu merge, în cel mai rău caz se întoarce în corporaţie.
GOURMET BUSINESS PLAN
„Aud mulţi oameni care spun că au deschis un business din pasiune. Primul lucru la care trebuie să se uite toată lumea e bugetul. Şi dintr-o gamă foarte largă de domenii – de la explorări spaţiale la o tarabă în piaţă – te uiţi să vezi şi ce bani ai, şi ce posibilităţi de finanţare ai. Mi-a fost clar că nu mă potrivesc pentru domeniul explorării spaţiale şi trebuie să îmi aleg ceva adecvat. E bine să începi cu ceva mic, să vezi dacă merge, dacă te descurci, dacă e cum te-ai aşteptat. Discutând pe domeniul meu de food, în ultima vreme, sunt din ce în ce mai multe articole în reviste, restaurante nou deschise pe sistemul «to go» sau localuri mici, aşa cum e şi Aria Gourmet Burger, pe care l-am deschis eu. A apus moda restaurantelor pe sute de hectare, cu feţe de masă albe unde se fac nunţi. Au apărut multe food trucks, au început să apară şi la noi festivalurile de food care în afară sunt de foarte mult timp populare, chiar şi festivaluri permanente”, spune antreprenorul.
Gurmand şi fascinat de burgerii americani, Dan Cismaş a profitat şi de faptul că în familia sa există un chef, Manuela Paraschivescu, care a studiat la şcoala Grégoire Ferrand din Paris. Aceasta a conceput reţete speciale de burgeri şi a instruit personalul. Dan Cişmaş a investit în jur de 50.000 de euro în burger-barul de pe strada Slănic, lângă spitalul Colţea din Bucureşti, din bani proprii, dar a luat şi de la bancă un credit pentru care a pus gaj bunuri personale, nu ale companiei, deoarece, comentează el, „aşa e în România”.
Antreprenor la început de drum, Dan Cismaş stă aproape tot timpul la Aria Gourmet Burger. Doar aşa, crede el, poţi dezvolta un business mic, având contact direct cu clienţii.
„Nu mă grăbesc spre profit, nu sunt concentrat pe asta. În SUA am învăţat foarte bine atenţia la detalii, faţă de client, chiar mă ghidez după principiul «clientul nostru, stăpânul nostru». Orice probleme apar, noi le remediem, suntem tot timpul activi şi pe Facebook. Clienţii au văzut acest lucru şi, automat, când semnalează o problemă, li se răspunde şi facem ceva în sensul ăsta, nu dăm doar un răspuns plăcut pe Facebook. Am şi ţinut cont de unele păreri ale clienţilor şi le-am pus în aplicare în local. La un moment dat li s-a părut că barul e puţin cam înalt. Am cerut mai multe păreri şi am lăsat barul mai jos. Bucătăria era complet deschisă, nu exista geam, tocmai în ideea de a vedea cum arată bucătarul, ce îţi face, să îl vezi cu ce mâini îţi umblă în mâncare. În România nu văzusem niciodată cum arată o bucătărie pe interior, cine e acolo, cine îmi face mâncarea. Pe când aici frigiderul e expus, totul se face în faţa ta, masa rece unde se ţin produsele imediat pentru a fi preparate şi vezi ce carne scoate, ce sosuri, ce face. Acum avem un geam, pe care l-am pus, pentru că ne-au sugerat clienţii”, spune Dan Cişmaş.
Chiar şi meniul şi reţetele au fost schimbate la sugestia clienţilor. Burgerii de la Aria sunt făcuţi din carne de vită sau de pui proaspătă, cu foarte puţină grăsime, cât să se ţină legaţi atunci când sunt puşi pe plită. Se adaugă roşii proaspete, salată, castraveţi în saramură şi ceapă murată în casă. Topingurile sunt şi ele home made. Şi, surprinzător, cel mai mult merge sosul thai, de la thai chicken burger, un sos exotic, cu ghimbir, lemongrass, kaffir lime şi sos de soia. Cum facem să nu ne îngrăşăm când mâncăm burgeri? La Aria putem renunţa la chiflă în favoarea unei lipii mexicane sau putem avea un naked-burger. Iar dacă vrem un burger de post, putem avea unul veggie, tot în lipie. Mai mult, Dan Cismaşle promite clienţilor un nou burger pentru această toamnă, mult mai prietenos cu silueta.
FESTINA LENTE
Dan Cismaş ne-a vorbit cu mare bucurie despre clienţii lui fideli. Pe lângă faptul că Aria Gourmet Burger a fost un business care s-a susţinut chiar din prima lună, ceea ce îl face pe antreprenor să întrevadă dezvoltarea sănătoasă a businessului este faptul că cei mai mulţi dintre clienţi revin la burgerii de la Aria şi aduc şi oameni noi. Vrea să nu se grăbească însă, să se dezvolte încet.
„În România, majoritatea oamenilor se uită doar la profit. Într-adevăr, cel mai important e scopul final. Dar în România se sar paşi în business. Vreau să educ lumea, să le arăt că se poate. Nu poţi să te duci să spui după trei luni „nu am făcut cash-ul pe care mi l-am dorit”, asta cere timp. M-ar bucura să fim printre primii care au contribuit la educarea gusturilor românilor prin aducerea unui nou tip de bucătărie care seamănă cu fast-foodul, dar nu este fast-food. Aspectele astea durează şi vreau să le cresc frumos, dar în acelaşi timp e un business care din prima lună şi-a acoperit cheltuielile. Nefiind un brand. E fenomenal pentru orice start-up din România să ai doar costul investiţiei şi să nu mai ai costuri ulterioare”.
Următorul pas pe care vrea să îl facă este să mai deschidă un burger-bar, poate puţin mai mare, să pună şi două mese afară şi două înăuntru. Ia în calcul şi varianta să facă doar puncte de livrare, fără partea de restaurant. Cererea este mare – din Pipera până în Drumul Taberei –, dar ei livrează doar în limita a 6,5 kilometri. Până atunci, dacă nu sunteţi în raza de acoperire, dar aveţi drum prin centru, Dan Cismaş vă aşteaptă la Aria Gourmet Burger.