De la un hobby de weekend, la o afacere cu „happy-end”
Cum visurile copilăriei se pierd pe măsură ce ne facem mari, Ioana Romanescu, care în primăvara anului trecut și-a deschis laboratorul de brioșe Cupcake Philosophy, a uitat că-și dorea să facă oamenii fericiți și a urmat un liceu de limbi străine, după care s-a îndreptat cu pași siguri către un domeniu care, spre deosebire de fericire, nu aducea deloc cu o fata morgana, și a ales Academia de Studii Economice (Management și Administrație Publică).
A descoperit cupcake-urile în Canada
A lucrat încă din perioada studenției, ca ghid-interpret la centrul internațional de conferințe al Palatului Parlamentului, și apoi la fosta companie Connex, timp de patru ani. Apoi a plecat în Canada, unde a urmat cursurile Universității din Toronto (Management Financiar) și ale Financial Credit Institute. Acolo, într-un magazin cu un aer chic și cu vitrine frumos colorate ce găzduiau prăjituri mici și gustoase, a făcut cunoștință cu adevărata putere a cupcake-urilor.
„Mi-am dat seama că un cupcake aduce bucurie pe loc în viaţa oamenilor – fie că trec prin faţa magazinului, fie că intră şi stau la o cafea – şi că, dacă ar apărea mai des, mai ales atunci când avem nevoie de ele, la birou, în ședințe, în dimineţile de luni sau serile lungi înainte de termene limită, atunci am reuşi cu toţii să facem faţă rutinei cu un zâmbet real pe buze.”
Citește și Handmade cu personalitate
După ce s-a întors în România, s-a angajat în domeniul financiar, la o firmă de servicii externalizate, unde lucrează de șase ani. Dar nu a uitat de cochetul magazin de brioșe din Canada. Cum jobul ei presupunea și presupune în continuare să călătorească foarte mult în străinătate, în timpul liber a ales să ia cursuri de… cake design, susținute de specialiști renumiți în diverse colțuri ale lumii: Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă și Statele Unite.
Ușor, ușor, și-a amintit de misiunea ei din copilărie: de a aduce zâmbetul pe fețele oamenilor. Iar pentru asta nu a avut nevoie de puteri supraomenești, nici de autoritatea unei funcții, ci a fost nevoie să-și găsească acel drum care o face fericită.
„După mulți ani petrecuți în corporații, am devenit din ce în ce mai atentă la oameni și la cum se modelează ei emoțional în funcție de locul de muncă. Am început să mă întreb dacă sunt cu adevărat fericiți, dacă există emoție reală în spatele permanentului zâmbet politicos, dacă e vorba doar de rutină sau de faptul că și-au ales greșit domeniul de activitate. La un moment dat, mi-am dat seama că o meserie te face fericit dacă poți observa impactul său real asupra beneficiarilor muncii tale. Așa că fetița care voia să aducă happy-end-ul a ieșit din nou la suprafață și mi-a adus aminte că, pentru mine, important nu e a avea, ci a dărui bucurie celor din jur.”
Cupcake Philosophy
Primele cupcake-uri create de Ioana au fost pentru fiul ei, Patrick, iar apoi și pentru copiii prietenilor de familie. Din acest motiv, ingredientele pe care le-a ales încă de la început au fost de cea mai bună calitate: unt rafinat din ţările nordice sau Normandia, păstăi de vanilie din Madagascar, făină de calitate superioară, ou, zahăr și fructe proaspete, acolo unde modelul o cere.
De la câteva cupcake-uri făcute pentru prieteni și de la un hobby de weekend, a ajuns să-și deschidă propria ei afacere, care în prezent are peste 100 de produse în portofoliu și care crește pe zi ce trece: laboratorul de brioșe cu filosofii Cupcake Philosophy (care are și magazin online – cupcakephilosophy.ro).
Când a luat-o de la zero, în 2012, a vrut să construiască un business de care să poată avea grijă și pe care să-l vadă crescând, pentru că este convinsă că ajungem să fim împliniți doar atunci când reușim să facem acele lucruri pe care simțim că ne-a fost dat să le facem. S-a bazat pe pasiunea ei pentru cupcakes și pe cursurile de cake design din străinătate, dar și pe noțiuni practice de business: s-a apucat să învețe cum se face un plan de afaceri, a mers la cursuri din ce în ce mai complexe și a studiat cum se face planificarea activităților și cum trebuie să-și construiască o echipă care să reziste în timp.
„Pentru mine, a contat foarte mult că am ales o nişă, iar astăzi mă bucur foarte mult să văd rezultatele acestei decizii. Deşi sunt momente când piaţa/clienţii te împing către diversificare, cred că e foarte important să-ţi urmezi direcţia, iar la un moment dat vei ajunge să culegi şi roadele.”
Ce este un cupcake cu filosofie?
La modul simplist, este o brioșă cu un mesaj. Dar, dacă ne amintim de copilul Ioana și de visurile ei, ne dăm seama că este mai mult de atât. Un cupcake cu filosofie este o surpriză, un moment de inspirație care vine exact atunci când avem nevoie de el și ne fură un zâmbet. Unul real!
Citește și Secretul companiei care produce, de 20 de ani, celebrul unguent de gălbenele
„Cupcake-urile cu filosofii te leagă foarte mult de momentul în care apar în viaţa ta, fie că e o petrecere, fie că e un moment de zi cu zi, faptul că trăieşti în prezent, că te bucuri de el sau că încerci să te împaci cu el şi să-ţi recapeţi speranţa în happy-end-ul de care vorbeam. Faptul că o prăjiturică elegantă vine cu un gând frumos pe care îl poţi răspândi printre cei din jur transformă Cupcake Philosophy, dintr-un simplu brand de prăjituri, într-un mod de viaţă. Fiecare cupcake creat de mine are o filosofie asociată, devenind instrumente neconvenţionale de comunicare a gândurilor frumoase între consumatori. Mi-am dat seama că prin crearea de cupcake-uri cu filosofii din ce în ce mai diverse, reuşesc să duc mai departe misiunea mea din copilărie: happy-end pentru toţi.”
Investiția totală – aproximativ 40.000 de euro
Antreprenoriatul în România este, pentru Ioana, provocator: te ajută să te dezvolți și să crești pentru că înveți din toate situațiile pe care le întâlnești. „Iar când reușești, bucuria este cu atât mai mare.”
Tocmai din acest motiv mărturisește că a fost foarte precaută și că nu a început afacerea până nu a strâns suficienți bani din start astfel încât să aibă o creștere organică. „Au fost, desigur, şi lucruri pe care nu le anticipam, dar din care am învăţat – cum ar fi să te bazezi pe timpul de răspuns promis de furnizori, care nu e întotdeauna cel real.”
Are o echipă formată din patru colaboratori pe creație, promovare afacere, comunicare și ajutor în laborator, iar sinceritatea, profesionalismul, capacitatea de a comunica eficient și de a-și asuma riscuri sunt calitățile pe care le apreciază cel mai mult la un angajat: „Cred că testul cel mai important este să-ţi dai seama cât de mult s-ar implică omul respectiv în orice job şi-ar alege, la orice loc de muncă ar fi, dacă el îşi doreşte să facă o meserie care să-l bucure în primul rând pe el şi apoi pe alţii. Dacă tu eşti pasionat de ceea ce faci, cu siguranţă şi cei din jur vor aprecia produsul muncii tale.”
Citește și Businessul tenismenului Florin Segărceanu: Dezvoltăm fiinţe umane, nu creştem matematicieni
Investiția totală în Cupcake Philosophy se ridică la aproximativ 40.000 de euro, bani care s-au dus în laborator, în dotări și în pregătire profesională, și pe care i-a pus deoparte în decursul anilor. Cum Cupcake Philosophy a împlinit un an abia recent, este evident că Ioana nu și-a amortizat investiția: „Încă lucrez la asta. Pentru mine, nu este important acest aspect în momentul actual al businessului. Îmi doresc mai întâi să mă asigur că prin ceea ce fac reuşesc să aduc puţină bucurie în viața oamenilor şi sunt sigură că, dacă reuşesc asta, va veni şi amortizarea mai târziu.” Chiar și așa, se așteaptă ca cifra de afaceri pentru anul 2015 să se ridice la 30.000 de euro.
După un an de antreprenoriat, crede că, dacă vrei să reușești cu propria afacere, trebuie să ai viziune și să poți evalua cu atenție, cu onestitate față de tine însuţi şi cu pragmatism, care este impactul pe care ideile care îţi vin la un moment dat îl pot avea asupra oamenilor din jur.
„În ciuda ASE-ului și a Universității din Toronto, am ajuns să aduc happy-end-ul visat – sub formă de cupcakes – în viața oamenilor”, spune, cu mândrie, Ioana Romanescu, pentru care afacerea dulce pe care o conduce este la începutul unui lung drum de provocări. Visează la produse care să completeze Cupcake Bar-ul – mini cakes și torturi – și să-și deschidă, de ce nu, un magazin cu aer chic și vitrine frumos colorate!