Dana Nae Popa, antreprenor: „Nu ne-am fi pus pe picioare propriul business dacă am fi fost apreciate de superiori”

Am stat de vorbă cu Dana Nae despre drumul pe care l-a parcurs în aceşti ani, despre curajul de a deveni antreprenor, despre cum a schimbat criza economică regulile jocului şi despre schimbările pe care le pregăteşte, împreună cu partenera sa de business, pentru 2014.

Pe blogul agenţiei Pastel este un post unde fiecare membru al echipei este descris printr-un citat. La tine scrie așa: „If the facts don't sustain the theory, change the facts”.

Eu sunt realistic managing partner și Ioana e visionary managing partner. Mai avem optimistic account, şi fiecare dintre noi are câte un atribut care îl definește. Pe mine mă definește realistic pentru că sunt complet diferită de Ioana. Ea e foarte creativă și cu o imaginație foarte bogată. Practic, lucrurile se întâmplă cam așa la noi: Ioana vine și propune diverse proiecte și eu spun: ok, și cât costă? Sunt foarte practică, rațională și cu picioarele pe pământ.

Mixul acesta al personalităților noastre este perfect pentru agenţie. Sunt și situații conflictuale, că apar şi acestea, ca peste tot, dar ideea este că în final, nu facem ca mine sau ca Ioana, ci ne gândim cum e mai bine pentru agenție.

Știu că v-ați cunoscut într-o agenție de marketing experențial. Erați amândouă angajate acolo?
Da, eu am găsit-o pe Ioana în acea agenţie, apoi ea a plecat, și eu am rămas cumva să mă ocup de conturile ei. Am lucrat o perioadă împreună. Ea a plecat la o agenție mai mică, unde era cam singurul angajat, pe lângă manageri, iar când ei au și-au extins echipa, m-au chemat. Noi făceam totul acolo, de la client service, facturări, implementări… totul. Nu am fi luat decizia să plecăm și să ne facem ceva împreună dacă am fi auzit măcar un cuvânt de apreciere din partea superiorilor. Dar nu s-a întâmplat. Simțeam că e în van toată munca și într-un moment de frustrare am decis să plecăm.

Dana Nae Popa si Ioana Mucenic, managing partners Pastel

Cum ați ajuns totuși la ideea de antreprenoriat, după destul de puțină experiență ca angajat? Mulți oameni sunt frustrați la job, dar iau decizia de a-și deschide un business mai târziu sau poate niciodată…
Știam că vrem să lucrăm în domeniul comunicării, asta știam clar. Am lucrat în două agenții unde nu se punea preț pe oameni. Au fost două experiențe neplăcute: prima – stres, un volum de muncă foarte mare și un respect pentru angajați scăzut spre inexistent, a doua – eram lăsate de capul nostru, nu știam dacă facem bine, nu facem bine… Am trecut dintr-o extremă în alta și am văzut că nu ne place nici așa, nici așa.

Cu ce așteptări ați pornit acest business?
Eram foarte tinere și nu aveam maturitatea necesară pentru a contura un plan de afaceri, de exemplu. Știam că vrem să construim ceva, să lăsăm ceva în urmă. Numele agenției nu mai știm cine l-a dat, eu sau Ioana, dar știam că trebuie să fie ceva din domeniul artei. Pentru că fiecare operă de artă e unică, și așa urma să fie și cu fiecare proiect. Alesesem o culoare verde închis pentru sigla noastră, ceva ce dădea un aer foarte serios, ca să compenseze faptul că aveam douăzeci și ceva de ani. Tot pentru asta ne îmbrăcam extrem de corporate, în haine de bancă. Am schimbat între timp verdele acela, Pastel s-a rebrenduit anul trecut.

Asta înțeleg că provoca neîncredere potențialilor clienți, faptul că erați foarte tinere…
Și la angajări se întâmpla asta. Venea cineva, terminam interviul, și la final ne întreba: ok, cine e șeful?
A fost un articol despre noi în presă, la vreo doi ani de când începusem bussinesul, se intitula Cum au reușit două studente să pună pe picioare un business de 45.000 de euro. Ne-am necăjit tare când am văzut comentariile, multe erau răutăcioase. De genul, lasă că știm noi cum fac business două femei, că în loc să cheltuim banii părinților în cafenele în Dorobanți facem business, și așa mai departe. Ne-am lovit de prejudecăți.

E greu de crezut că în România zilelor noastre poți să iei ceva de la zero și să îl faci să fie de succes, să nu fie construit pe pile sau relații… Mama Ioanei este profesoară, ai mei sunt simpli muncitori, nu am avut un sprijin financiar din punctul ăsta de vedere.

Primul an ați lucrat de acasă, de pe laptop. Cum au evoluat lucrurile?
Am închiriat un apartament de două camere, eram doar noi două și ni se părea foarte mare. În sufragerie era sala de conferințe. (râde) Apoi am angajat primii doi oameni și tot așa, până la zece, când am decis că ne mai trebuie un apartament. Tocmai se eliberase unul de sub sediul nostru, așa că l-am închiriat. Era cool, părea așa că suntem deja o corporație, cu avem sediul extins pe două etaje. Apoi, ne-am mutat și de acolo, când eram deja prea mulți ca să încăpem.

Cum au fost anii de început, până ați adus clienți în business, și un buget care să vă susțină?
A fost greu, pentru că nu cunoșteam prea mulți oameni, nu aveam o rețea de networking… Primul nostru client a venit în felul următor: pe grupul de discuții de la facultatea de marketing, unde absolvisem, era un anunț: Gabi Szabo s-a retras din activitatea competițională și caută o echipă cu ajutorul căreia să promoveze sportul.

Am primit un brief, pe care l-am luat foarte în serios, și într-o săptămână i-am propus proiectul Sport pentru viață. Cu nume, logo, plan de comunicare, evenimente și așa mai departe. Câteva luni mai târziu organizam Arenele de joacă, primul eveniment din cadrul campaniei. Până acum am organizat 13 ediții. Evenimentul era susținut prin sponsorizări, așa că mergeam în companii și le prezentam proiectul. Multe dintre aceste companii ne-au devenit, cu timpul, clienți.

Spuneai într-un interviu că 2013 a prefațat schimbările pe care le pregătiți în 2014. S-au produs aceste schimbări?
Urmează să le anunțăm. Sunt schimbări la nivel de mod de lucru, structură organizațională. Vom elimina departamentele clasice din agenție și lucrăm acum în formula asta. Plecând de aici, vin multe schimbări și la nivel de clienți, mod de lucru… Vom implementa și un soft intern, pentru a eficientiza procesele de lucru.

Nu îi sperie pe oameni măsura aceasta?
Orice schimbare îi sperie pe oameni dar ei sunt obișnuiți, cel puțin la Pastel. Au înțeles în toți anii aceștia că schimbarea e singura constantă la noi.

Va fi mai greu la început. Domeniul acesta al comunicării, publicitatea, sunt văzute așa, ca ceva boem; mai venim cu o idee… Dar în realitate nu e așa. Poate doar pentru marii creativi din agenţii. În rest, muncim pe brânci. Nu facem asta ca să urmărim, ok, poate și pentru asta, dar dorim în special să eficentizăm timpul de răspuns, în beneficiul clienților. Dacă putem face un lucru mai repede și mai bine de ce să nu îl facem, și să nu mai dormim pe la birou…

Dincolo de faptul că acest domeniu este oarecum departe de ideea de boem, se lucrează mult peste programul de lucru. Sunt dispuși tinerii din ziua de azi să facă acest sacrificiu?
Am avut foarte multe interviuri și am simțit în urma lor că tinerii din ziua de azi nu au o direcție anume. Lansăm de exemplu un anumit post și aplică 300, 500.

Mă uit pe CV-uri și mă apucă așa ceva, nu știu ce e, milă, depresie…Pentru că citesc disperare acolo. Sunt foarte defocusați, pierduți. Nu știu ce să facă: internship, voluntariat, să lucreze la un fast-food, să facă bani, să aibă rezultate bune la facultate, să plece în străinătate la un master…

Iar în facultate nu prea se face orientare de carieră. Noi ne-am împrietenit cu mai multe asociații studențești, am fost la târguri de joburi, tocmai pentru că vrem să vorbim cu ei. Nu putem să îi angajăm pe toți, dar măcar să îi sprijinim cumva. Unii sunt dispuși să facă sacrificii, unii ar face orice ca să lucreze într-o agenție, alții cred că dacă au terminat o facultate multe lucruri li se cuvin. Nu știu dacă pot pune o ștampilă, pot spune doar că par speriați și nu știu încotro s-o apuce.

Poate că indecizia este și apanajul celor foarte tineri. Ce poți spune despre nivelul următor? Oameni care au experiență într-un anumit domeniu, au mai lucrat în comunicare, PR, poate publicitate. Ei ce cred despre timpul petrecut la birou?
Se stă peste program peste tot. Primim uneori mailuri la 2 noaptea, sau în weekend, și ne surprind și pe noi, a doua zi. Se stă și în IT, și în publicitate și peste tot. E o chestie a societății, nu a unui domeniu anume. Noi încercăm să schimbăm asta. Pentru că e important să ai o viață personală în regulă ca să performezi profesional. Noi până la urmă stăm mai mult la birou decât acasă, dacă excludem orele de somn…

Încercăm să facem cât mai plăcută șederea oamenilor la job, și să mai compensăm din stresul domeniului. Avem un program intern de motivare, diverse activități și evenimente, chiar și scaun de masaj. Dar, de obicei, dacă ceea ce faci e doar un job, se simte.

V-ați lansat în 2006, așa că ați prins cumva și perioada înfloritoare, înainte de criză, și criza economică în sine. Cum arată cele două perioade, în ceea ce privește clientul? Cum s-a schimbat relația dintre client și agenții?
Dacă înainte erau la mare căutare agențiile foarte creative, care veneau cu tot felul de idei care să mute munții din loc, acum totul este orientat spre eficiență. Nu se mai fac campanii creative de dragul creativității; creativitatea e bine să fie acolo, dar clienții caută acum campanii strategice, care să răspundă businessului și care să vândă, dacă se poate, imediat.

Cum arată piața la acest moment?
Toată lumea are mult de lucru. Agențiile angajează, derulează multiple proiecte… Dacă ar fi să ne luăm după ceea ce auzim și vedem în piață, și nu după cifrele de la Registrul Comerțului, am spune că lucrurile se mișcă.

Cum estimezi că va fi 2014: un an de creștere, de stagnare, de scădere?
De creștere. Cred că va fi o ușoară creștere. Se simte mai mult curaj din partea clienților de a încerca lucruri noi. A fost criza, între 2008 și 2010, în care toată lumea era panicată, apoi s-a tot spus criză, criză, criză din inerție, iar acum simțim că la nivel de mindset s-au schimbat lucrurile.

Voi ați sărbătorit primul buget substanțial al acestui business, primul mare client?
Mai am momente cu Ioana, când avem întâlnire cu toată echipa, și se umple sala de meeting cu 30 de oameni, și ne gândim cum am început. Dar nu am marcat etapele în vreun fel, a fost totul cumva firesc și s-a întâmplat treptat. Am simțit că trebuie să ajungem aici, nu ne-am pus vreodată problema să vindem sau să abandonăm. Mai avem de crescut mult aici, e de lucru în continuare. Și la nivel de clienți și la nivel de imagine… Sunt multe lucruri de îmbunătățit.