Cursuri pentru persoanele care vor sa devina antreprenori
Proiectul, denumit Antreman – Scoala de Studii Antreprenoriale si Manageriale, este implementat de Consiliul National al intreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR), in parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucuresti si Anglia Ruskin University.
Obiectivul general al proiectului il reprezinta promovarea culturii intraprenoriale si dezvoltarea capacitatii persoanelor de a initia si conduce afaceri de succes.
Potrivit presedintelui CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, un alt obiectiv al proiectului este ca la final 80% dintre absolventi sa-si creeze o firma proprie.
Universitatea Anglia Ruskin din Cambridge este una din care mai mari institutii de invatamant superior din Marea Britanie, avand peste 26.000 de studenti. Prin intermediul Scolii de Studii Intraprenoriale si Manageriale, universitatea britanica va transfera in romania un model educational inovativ, care pune accentul pe interactivitate si pe implicarea intreprinzatorilor in elaborarea programei si materialelor de curs.
Trainerii vor proveni din cadrul ASE si din Universitatea Anglia Ruskin, iar cursurile se vor axa pe latura practica a inceperii unei afaceri.
Potrivit vicepresedintelui Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (AIPPIMM), Dumitru Nancu, proiectul Antreman vine intr-un moment foarte potrivit, in contextul in care programe alte programe de sprijinirea a tinerilor care vor sa inceapa o afacere au avut succes.
Nancu a dat ca exemplu programul prin care tinerii care infiinteaza firme pot primi alocatii financiare nerambursabile de pana la 10.000 de euro. Peste 10.000 de tineri s-au inscris pentru a primi aceasta alocatie, autoritatile aproband pana acum 400 de proiecte.
Inscrierile incep vineri, 1 iulie, prin intermediul site-ului www.scoala-antreman.eu si se vor incheia la 31 iulie 2011. In perioada 1-20 august 2011 se va desfasura preselectia pe baza CV-ului trimis de candidati si a unui eseu intitulat “de ce si cum vreau sa devin intreprinzator?”, precum si a completarii unui chestionar. 300 de candidati vor fi selectati prin aceasta etapa.
Etapa finala consta in selectia a 200 din cele 300 de persoane, in perioada 1-20 septembrie, pe baza unui interviu si a sustinerii unui test de inteligenta. Participantii trebuie sa indeplineasca doua conditii obligatorii: sa fi absolvit o facultate si sa cunoasca limba engleza.