Coma indusă a antreprenorilor
Lumea s-a schimbat radical în ultimul an, pe toate planurile de activitate. Pandemia a adus cu ea nu doar restricții și reglementări noi, ci și teamă, anxietate și nesiguranță, care se resimt atât în plan personal, cât și în mediul de business.
În această perioadă tulbure, afacerile, în special cele medii și mici, resimt din plin impactul acestei stări de incertitudine, iar reacția cea mai frecventă este aceea de a pune totul pe pauză, de a aștepta să treacă răul și să „revenim la normal”. Iar dacă din punct de vedere social, consecințele lipsei de activitate sunt mai ușor de prezis și poate și de gestionat, din perspectiva business-ului, efectele sunt vizibile imediat și pot include chiar și închiderea permanentă a multor afaceri.
Revenirea la normal pare tot mai îndepărtată, iar în acest timp, multe afaceri rămân inerte, într-o stare de „comă indusă”. Dar nu trebuie să fie neapărat așa! Pentru multe afaceri există soluții de adaptare, există alternative, chiar și în această perioadă. În plus, trebuie să fim conștienți că după ce trece greul și începe reconstrucția, vor performa doar cei care s-au antrenat serios în toată această perioadă de inerție. Cei care, cu pasiune, tenacitate și perseverență, și-au antrenat abilitățile de lider, finanțist și manager, au studiat legile, normele și piețele, și-au ajustat și aliniat comportamentele și obiceiurile de business, au fost prezenți și activi într-un mediu economic saturat de prea multe schimbări și noi reglementări.
Totodată, observăm că efectele socio-economice ale pandemiei afectează disproporționat bărbații și femeile, din motive diverse și ușor de înțeles. Este important, așadar, ca eforturile de sprijinire a adaptării la noua realitate din business să fie mai intense în zona afacerilor deținute de femei.
Professional Women’s Network România a înțeles această nevoie și vine în întâmpinarea antreprenoarelor cu un program complex de educație antreprenorială, special adaptat la nevoile de inovație de acum. Mai mult, Trusa pentru Antreprenoare Agile nu este doar un simplu set de cursuri, ci pune la dispoziția participantelor suportul întregii comunități PWN România, o rețea bogată de antreprenoare de succes și lidere în business care sunt pregătite să își împărtășească experiența și să ofere sfaturi și soluții. Antreprenoarele care își doresc să se antreneze pentru ce va urma ne pot scrie la [email protected] pentru mai multe detalii.
foto: Ioana Rentea, VP Entrepreneurship PWN Romania