Butic cu felicitari sic
Cariera de antreprenor a Amaliei Buiculescu, initiatoarea afacerii, a inceput in 2003. Businessul a constat in marcarea numarului de inmatriculare pe oglinzile masinilor pentru a le proteja impotriva furtului. A fost un start up romantic, marturiseste ea, insa romantismul nu a durat mult.
Curand, a realizat ca antreprenoriatul nu are nici o legatura cu romantismul si, in timp, a ajuns la concluzia ca daca iti place o idee, ea trebuie sa se si potriveasca pietei careia i te adresezi. Asa se face ca in 2007 a vandut businessul si s-a apucat de responsabilitate sociala pentru ca i s-a parut o afacere… mai feminina. In plus, ii place la nebunie sa joace rolul de… salvator al planetei. Amalia Buiculescu considera ca Romania, alaturi de alte tari, se dezmeticeste in acest moment si isi ia in serios atributiile legate de protejarea mediului.
Datorita dezvoltarii acestui simt al responsabilitatii si pentru a oferi o alternativa in alegerea cadoului, antreprenoarea s-a gandit sa vina cu ceva inedit in Romania: felicitarile ecologice din trestie de zahar. Acestea sunt realizate dintr-un material regenerabil si sunt printate cu cerneluri din soia.
Amalia Buiculescu, Managing Director la Eco Chic Boutique, spune ca targetul afacerii ei sunt companiile care au venit cu knowledge-ul de afara si stiu ca responsabilitatea sociala este un canal de promovare foarte bun.
Inceputul
Ideea lansarii unei afaceri cu felicitari ecologice a venit intamplator cand antreprenoarea participa la un targ cu produse ecologice din afara tarii. Felicitarile sunt realizate de compania americana TreeFree, care lucreaza cu designeri din toata lumea. Fiecare imagine este realizata de cate un designer si reprezinta conceptia lui despre intoarcerea la natura.
"Incerc sa spun oamenilor ca eco inseamna modernitate, iar felicitarile sunt realizate prin mijloace moderne, astfel incat sa nu-ti dea sentimentul de rudimentar. Hartia din care sunt confectionate felicitarile este mai fina decat cea normala. Eco poate fi sic", spune Amalia Buiculescu.
Investitia initiala in acest business a fost de 20.000 de euro, iar in prezent stocul de felicitari valoreaza 60.000 de euro.
Eco Chic Boutique s-a lansat in luna februarie a acestui an. Amalia Buiculescu spera ca, de sarbatori, companiile sa se distanteze de traditional atunci cand ofera cadouri.
Aceasta sfatuieste organizatiile sa nu se multumeasca sa isi etaleze logo-ul, ci sa opteze pentru produsele ecologice. Prima iesire in lume a felicitarilor a avut loc in acest an, la inceputul lunii iunie, in cadrul unei conferinte pe teme de responsabilitate sociala.
Oferta
Publicul a reactionat bine la oferta de felicitari din trestie de zahar. La inceput, a fost usor socat, povesteste Amalia Buiculescu, la vederea felicitarilor cu animalute. "Oamenii nu prind o idee atat de noua din prima. Probabil, trebuie sa existe un precedent. Este nevoie de timp, este un proces lung", spune antreprenoarea.
Criza
Afacerea nu pare sa resimta criza. La cat de noua este pe piata romaneasca, nici nu a apucat sa resimta greutatile. Sunt companii care deja si-au facut o lista de cereri si se pregatesc sa dea comenzi. Pe de alta parte, sunt si companii care inca nu si-au definitivat bugetul de cadouri si lasa comenzile pe ultimul moment.
Promovarea
Promovarea businessului s-a facut prin marketing direct, prin scrisori, Internet sau folosind site-ul de prezentare care a fost realizat inca din vara. Antreprenoarea a ales sa schimbe trendul si a mers pe linia ecologica, dar foarte moderna, deoarece toata lumea merge pe ideea de ecologic, dar cu un aspect rudimentar. Companiile cu care Eco Chic Boutique colaboreaza fac parte din domenii precum telecomunicatii sau geo-spatiale. Este o afacere sezoniera, spune Amalia Buiculescu, se concentreaza in special in jurul sarbatorilor. In prezent, firma are doar doi angajati pentru ca antreprenoarea este adepta outsourcingului. "Totul se face cu outsourcing, de la transport si contabilitate, pana la cartile de munca". Businessul este suficient pentru doua persoane, spune ea, pentru ca atunci cand vine vorba despre personalizarea felicitarilor, cei doi angajati colaboreaza cu o alta companie specializata.
Planuri
In planurile de viitor ale Amaliei Buiculescu intra intentia acesteia de a se specializa pe comercializarea produselor ecologice, mai ales ca, la acest capitol, Romania se afla la inceput. Felicitarile din trestie de zahar reprezinta primul produs ecologic care exista in portofoliul Eco Chic Boutique.
Pentru anul viitor, antreprenoarea nu pregateste mai multe astfel de produse. "Exista haine din lapte, de exemplu, insa vom tine cont in special de dorintele clientilor corporatisti. Acestia au nevoie de produse cu care sa-si faca promovare, de cadourile ecologice", mai spune aceasta. Tot din planurile de viitor face parte si intentia de extindere a afacerii si in Estonia. Initiativa a pornit la o conferinta de afaceri. Acolo, antreprenoarea a cunoscut o femeie de afaceri din Estonia care s-a declarat incantata de lansarea unei afaceri cu felicitari din trestie de zahar si a decis sa importe astfel de produse.