ANTREPRENORIAT: Surf pe valul schimbării
Una dintre companiile care şi-au propus consolidarea poziţiei de lider în piaţă este „Farmec“, aflată pe locul 16 în topul brandurilor româneşti. Directorul general, Mircea Turdean, crede că anul 2012 va fi mai dificil pentru toţi jucătorii din mediul de afaceri românesc, cu veşti mai puţin optimiste. Acesta vorbeşte despre planul de dezvoltare al companiei în termeni de provocări: „Ne-am propus consolidarea poziţiei de lider pe segmentul produselor de îngrijire a feţei, a celor pentru tratamentul părului şi nu în ultimul rând pe piaţa produselor de întreţinere a locuinţei“, declară el. În plus, compania doreşte creşterea vânzărilor cu 5% şi dezvoltarea pe noi pieţe externe în zona Europei de Est. În prezent exporturile reprezintă 10% din totalul vânzărilor, iar produsele „Farmec“ ajung pe toate continentele, unele dintre principalele pieţe fiind Japonia, Liban, Emiratele Arabe Unite şi ţări din Europa, precum: Ungaria, Spania, Italia sau Grecia. Problema disponibilizărilor nu se pune: „Ne propunem să le asigurăm tuturor angajaţilor noştri un loc de muncă sigur, care să constituie un climat optim pentru dezvoltare şi creştere profesională. Vom realiza traininguri pentru toţi, în funcţie de necesităţile de dezvoltare şi perfecţionare ale fiecăruia“, explică Turdean.
„Suntem un business născut şi crescut în criză“
Rusu+Borţun Brand Growers este un „business fusion“ care a luat naştere în 2008, când criza economică îşi arătase deja colţii. Fondatorii agenţiei de strategie şi manifestare de brand, ce integrează servicii de branding şi advertising, nu sunt însă deloc intimidaţi de contextul economic şi cred că piaţa oferă în continuare posibilitatea dezvoltării. „Ideea ne-a venit când piaţa era împărţită între agenţiile specializate de strategie şi design de brand şi agenţiile de publicitate de tot felul. Viziunea noastră a fost să creăm o structură care să integreze armonios aceste competenţe“, îşi aminteşte Cătălin Rusu. Abordarea i-a făcut să prospere în ciuda contextului economic, astfel încât se pot lăuda cu un portofoliu care include mulţi clienţi locali şi internaţionali. În continuare şi-au propus să ţină cont de nevoile acestora în planurile de dezvoltare. Se aşteaptă ca în 2012 clienţii să ceară mai multă muncă pe bani mai puţini, şi mai multă gândire creativă pe bani mai mulţi. Şi vor cere, conform trendului, „mai mult buzz pe reţele sociale, cu un topping de aplicaţii pe mobil“ – crede Cătălin. Anul 2012 aduce sisteme de recompensare mai puţin convenţionale pentru angajaţii săi. „Pe lângă bonusurile financiare legate de performanţă individuală şi de grup, am gândit un sistem de bonusare ce constă în mai mult timp liber. Pasiunea are nevoie de timp, experienţe şi lecturi inspirante, aşa că vom da zile libere pentru documentare şi alte zile libere pentru deconectare“, spune Cătălin Rusu, unul dintre fondatorii Rusu+Borţun Brand Growers, unde este Creative Director & Managing Partner. În plus, agenţia va insista şi pe responsabilizarea angajaţilor, care vor primi mai multă libertate în demersurile de rezolvare a task-urilor.
Online-ul este esenţial
Dacă înainte online era doar un suport pentru comunicarea convenţională, acum raportul de forţe se modifică, evoluţia tehnologiei te provoacă să-ţi reînveţi meseria, iar, ca antreprenor, trebuie să „faci surf pe valul schimbării“. Aşa că în 2012 agenţia de strategie şi manifestare a Rusu+Borţun Brand Growers, R+B Cyber Growers, va avea rolul de a adapta tehnicile clasice de comunicare la mediul digital.
Nu doar în publicitate se investeşte în online, ci şi în alte tipuri de business. Cei 95 000 de useri Facebook pe care îi numără librăria Cărtureşti o fac să deţină locul I pe reţele sociale, în rândul brandurilor culturale româneşti, spune Daniel Voinea, Marketing and Communications Manager. Iar priorităţile pentru dezvoltare în 2012 sunt îmbunătăţirea site-ului
www.carturesti.ro, introducerea de servicii online mai performante, precum şi lansarea cărţilor electronice: e-books. „Vrem să îmbunătăţim experienţa de cumpărare ca întreg: asistenţă, timpul de livrare, beneficiile clientului. Practic, ne dorim să mutăm online cât mai multe dintre avantajele de marketing“– detaliază managerul.
Daniel povesteşte că librăria Cărtureşti, cu o cifră de afaceri de 7 milioane de euro în 2011, a reuşit să menţină nivelul vânzărilor în creştere, în ciuda trendului descedent al pieţei cărţilor. Au realizat asta investind constant şi evitând să facă erorile pe care le-au făcut alţii, explică managerul. Mai precis, în loc să închidă librării au mărit spaţiul de retail şi au realizat cea mai rapidă distribuţie de carte în reţea, astfel încât decalajul între capitală şi restul librăriilor a devenit foarte mic. „S-au închis multe librării şi editurile au restrâns la minimum programele editoriale. 2012 ar putea fi şi mai greu dacă nu se vor găsi soluţii pentru a contracara declinul pieţei, la nivel de breaslă, fiindcă trebuie acţionat unitar pentru a menţine cartea în obiceiurile de consum ale românilor. În plus, piaţa de carte este ameninţată de site-urile cu politici de dumping şi de excesul cărţilor destinate vânzării împreună cu ziare şi reviste“, detaliază Voinea.
Alte priorităţi vizate în anul 2012 constă în deschiderea de noi librării în Bucureşti şi în ţară, precum şi implementarea proiectului ROD (Romanian Design), un magazin-platformă de susţinere a ceea ce înseamnă creativitatea românească. Daniel Voinea povesteşte despre ROD că a plecat de la constatarea că nu există o piaţă de desfacere pentru obiectele de design românesc şi pentru creaţia autohtonă în general. Având experienţă în retailul cultural „putem facilita relaţia dintre creator şi un public numeros. Oferta va cuprinde obiecte de design industrial, ceramică şi porţelanuri, creaţie vestimentară, accesorii, bijuterii, decoraţiuni, grafică şi fotografie“, declară managerul.
2012 contribuie la normalizarea mediului românesc de business
Andrei Roth are 29 de ani şi este analist financiar. A absolvit Universitatea Berkeley din California şi s-a întors în România după o serie de succese profesionale în SUA, printre care şi doi ani petrecuţi la Microsoft, în Silicon Valley. Crede că în ţară au rămas destule companii care trăiesc cu „sindromul boomului“, fiindcă şi-au construit afacerea în perioada prosperă dinaintea crizei, fără a avea o concurenţă reală şi o bază consistentă. „Normalitatea nu este cea a anului 2007, ci este în curs de a fi definită în România, unde nu toate companiile au maturitatea celor din Vest. Acestea trebuie să se eficientizeze şi să ţină cont de client – atât de potenţialul client, cât de cel pe care îl au deja“–, explică analistul financiar. Pe lângă alinierea politicilor firmei la nevoile clientului, Andrei Roth atrage atenţia asupra problemei angajaţilor. „În multe companii există oameni care le «trag în jos». Nu trebuie daţi afară, dar trebuie stabiliţi nişte parametri; angajaţii trebuie responsabilizaţi, ceea ce înseamnă delegare şi rezultate – le dai libertate, dar şi răspundere“, detaliază tânărul. În plus, Andrei a observat că în România doar puţine companii îşi fac un „plan B“, foarte important într-un context economic instabil.
Practic, pentru a reuşi să „facă surf pe valul schimbării“, antreprenorii trebuie, în primul rând, să accepte că vremurile s-au schimbat. În rest, rămâne să-şi asume un business matur, calculat, orietat către client şi să uite de tentaţiile „boomului economic“.