Antreprenor la doar 17 ani: Voiam să strâng bani să-mi iau bicicletă
Dar de unde a pornit totul? De la o bicicletă pe care și-o dorea foarte mult și pe care trebuia neapărat s-o aibă. Asta pentru că voia să participe la triatloane. Dar între el și bicicleta mult-dorită stăteau banii: 1.200 de dolari. Așa s-a apucat să facă lumânări parfumate. Uitându-se înapoi, mărturisește că nu a anticipat niciodată succesul pe care avea să-l aibă compania lui: „Obiectivul meu era să cumpăr bicicleta și apoi să termin cu asta”.
Ideea i-a venit de la sora lui, care în acea perioadă se ocupa de o strângere de fonduri pentru școală și vindea lumânări parfumate, potrivit IndeOnline.com. Pentru că i se părea „prea de fete” să facă lumânări parfumate, ajutat de mama lui, le-a dat un miros mai masculin. A dus lucrurile mai departe și, în loc să pună lumânările în celebrele pahare de sticlă, a preferat să le pună în conserve de supă.
De la câteva lumânări pe care le fabrica în bucătăria locuinței în care trăia cu familia lui și pe care le vindea apropiaților, a ajuns ca, în 2011, să închirieze un depozit și să-și mute atelierul acolo. Pentru că nu mai făcea față comenzilor, a angajat și cinci ajutoare. Tot atunci, a lansat și o linie de lumânări parfumate pentru femei – SheCans. Din anul 2015, lumânările sunt produse la Beaver Creek Candle Company, din Lisabona, și sunt vândute în 150 de magazine din Statele Unite ale Americii.
Citește și Antreprenoriat la feminin: patru tinere te învață cum să ai succes înainte de 30 de ani
Pentru Hart, succesul vine la pachet cu filantropia: a donat mii de dolari cantinelor pentru săraci. Până în prezent, a dat 100.000 de conserve cu supă și 35.000 către cantinele pentru săraci din patru state din America.
Hart Main, care a terminat, recent, liceul, a scris și o carte împreună cu tatăl lui, Craig. În fiecare capitol din „One Candle, One Meal”, lansată săptămâna trecută, tânărul antreprenor le împărtășește celor care vor să-și înceapă o afacere care au fost lecțiile pe care le-a învățat el în cei cinci ani de la lansarea ManCans.