Ce-ar fi fost dacă… n-ar fi fost?
La momentul Revoluției, tocmai împlinisem 18 ani, devenisem majoră. Suficient de mult cât să știu destul de bine ce înseamnă comunism și libertate îngrădită, și să nu cad pradă nostalgiei după acele vremuri, dar nici prea mult timp cât să mă contaminez iremediabil. La acea vreme, eram în clasa a XII-a și mă pregăteam pentru admitere la Filologie (acum se cheamă Facultatea de Litere) și o carieră în învățământ. Nu prea aveai alternative, viața părea trasată dinainte, fără mari șanse de a ieși din matcă. Știam doar că excelența te-ar putea propulsa în afara limitelor permise și mă pregăteam pentru asta, dar fără a avea vreo garanție. Cel mai greu de dus la vârsta idealismelor de atunci era lipsa de perspective. A venit Revoluția, însă, și multe au devenit posibile. Inclusiv faptul că s-a deschis prima Facultate de Jurnalism neangajată politic. Nici în cele mai optimiste proiecții ale mele nu visasem la așa ceva. Era imposibil, nu aveai modele la care să te raportezi, nu aveam literatură de specialitate, eram departe de Capitală, într-un orășel de provincie muncitoresc. Toate datele să rămâi blocat într-un program de viață limitat. Am avut șansa de a intra în siajul unor schimbări pe care numai libertatea câștigată în decembrie 1989 le putea aduce. Viața mea profesională a fost schimbată total – am dat admitere la jurnalism și am făcut parte din prima generație de jurnaliști post-comunistă. Am învățat din mers, văzând și făcând, spunându-mi în multe momente de cotitură „ce-ar fi fost dacă nu aș fi avut parte de această libertate?”. Sunt 30 de ani de atunci și sunt norocoasă că libertatea câștigată atât de greu a schimbat lipsa de perspective pe care atunci o resimțeam ca fiind sufocantă. Și mi-a adus o profesie la care nici măcar nu sperasem. Cu bune, cu rele, cu grele – dar altceva. E un imens privilegiu și sunt recunoscătoare pentru asta.
Articol preluat din numărul 263, decembrie 2019/ianuarie 2020, al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.